Serile „ACASĂ” la Institutul Cultural Român de la Lisabona

„Acasă” este numele generic al întâlnirilor periodice pe care ambasada României, cu sprijinul ICRL, le realizează cu membrii diasporei româneşti din Portugalia. Seria acestor manifestări a debutat cu succes în luna martie.
Vineri, 10 aprilie, orele 19.00, la noul sediu al Institututului Cultural Român din Lisabona, vă așteptăm Acasă la oșeni.
Înaintea Paștelui ortodox, în Vinerea mare, sunteţi invitaţi la vernisajul expoziției artistului fotograf Remus Țiplea „Fragmente oșenești/ Meu lar”, la vizionarea documentarului ”Cu colacu' la nănași” și la o poveste spusă de Karina Mureșanu – Vlad (legenda satului Cămârzana, supranumit „Cămara cu zâne”, care a inspirat-o în scrierea primului său roman, ”Șerpoaica”). Invitatul special al serii „Acasă” va fi primarul orașului Negrești-Oaș, doamna Aurelia Fedorca. Evenimentul este realizat la inițiativa Ambasadei României la Lisabona, împreună cu Primăria Negrești-Oaș și Muzeul Țării Oașului. Moderator va fi doamna Mihaela Crăciun, consilier diplomatic.

Remus Ţiplea a câştigat numeroase distincţii la concursuri naționale și internaționale, între care se cuvine amintit marele premiu al concursului de artă fotografică din cadrul Photo Romania Festival în 2014, unde a concurat cu 20 de fotografi internaţionali de renume. Țiplea s-a evidențiat în fotografie și prin expozițiile naționale anuale organizate la Negrești-Oaș, „Versus, dar Împreună”, găzduite de Muzeul Ţării Oaşului şi ajunse în 2014 la a V-a ediţie. La evenimentul pe care l-a iniţiat, cel mai mare de acest fel din țară, participă an de an sute de specialiști din domeniul fotografiei. Lucrările lui Remus Ţiplea au fost publicate în National Geographic, The Guardian, The Telegraph, Huffington Post (seria „Bulbucații”). În prezent este colaborator al publicației Transilvania Reporter.
Karina Mureșanu Vlad este jurnalistă de radio-televiziune și scriitoare de origine română care locuiește în Portugalia din anul 2000. A publicat două volume foarte bine primite de public, „Poveşti pentru copii isteţi” (2012) și „Şerpoaica” (2014), ambele la editura „Dacia XXI”. „Şerpoaica” este un roman de ficţiune istorică cu accente mitologice, inspirat de una dintre cele mai frumoase legende ale Transilvaniei, cea a cetăţii din Ardud, împletită cu o emoționantă poveste de dragoste.
Documentarul „Cu colacu` la Nănași” (2010), realizat de Pacris TV din Satu Mare, este dedicat unui străvechi obicei pascal din Țara Oașului.

Noua adresă a ICR Lisabona este: Rua do Barão nº 8-¬10, Alfama, Lisabona.
Expoziția de fotografie se va afla pe simezele ICR Lisabona până pe 20 aprilie.