Prelegerea „Am întâlnit un oltean evreu - român” susţinută de prof.univ.dr. Adrian Cioroianu, 23 martie 2015, ora 17:00, sediul ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează –la sediu- în data de 23 martie 2015, ora 17:00, prelegerea „Am întâlnit un oltean evreu - român” susţinută de prof.univ.dr. Adrian Cioroianu. Evenimentul va avea loc în limba română şi se adresează membrilor comunităţii israelienilor originari din România.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Adrian Cioroianu (n. 5 ianuarie 1967, Craiova) este profesor universitar şi decan al Facultăţii de Istorie de la Universitatea București, autor al mai multor cărți de istorie a României şi coautor de manuale de liceu.
În perioada 2007-2008 a îndeplinit funcția de Ministru al Afacerilor Externe în Guvernul României.

A urmat cursurile Facultății de Istorie de la Universitatea București (1988-1993), masteratul în istorie ("Diplome d’Etudes et des Recherches Approfondies") la Universitatea Laval din Quebec, Canada (1996-1997) și cursuri de doctorat în istorie la Universitatea Laval din Quebec, Canada (1997-2002), finalizate prin susținerea tezei cu titlul „Mitul, Imaginea și Cultul liderului în România comunistă”. De asemenea, a fost și bursier al Colegiului Noua Europă (2001-2002).
După absolvirea facultății, Adrian Cioroianu a devenit cadru didactic la Facultatea de Istorie din cadrul Universității București. De asemenea, a fost profesor la Colegiul PRO din București (1998-2007) și redactor la revista “Dilema veche” (1998-2007). A realizat emisiunile "Ora de istorie" (Realitatea TV, 2000); "Chiasma. Dialoguri PAX" (PAX TV, 2003) și "Totul la vedere" (TVR 1).

Volume publicate:
Arhiva Durerii (Ed. Fundația Academia Civică, 2000) - în colaborare cu Lucian Boia şi Tom Sandqvist;
Scrum de secol. O sută una povești suprapuse (Ed. Curtea Veche, 2001);
Focul ascuns în piatră. Despre istorie, memorie și alte vanități contemporane (Ed. Polirom, Iași, 2002);
Ce Ceaușescu qui hante les Roumains. Le mythe, les representations et le culte du Dirigeant dans la Roumanie communiste (Editions Curtea Veche et AUF, 2004);
Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc (Ed. Curtea Veche, 2005);
Sic transit gloria... Cronica subiectivă a unui cincinal în trei ani și jumătate (mai 2001-octombrie 2004) (Ed. Polirom, Iași, Colecția Ego, Publicistica, 2006).
Istorie, eroi, cultură politică (2008, Scrisul Românesc)
Geopolitica Matrioșkăi, Rusia postsovietică în noua ordine mondială (2009)
Visul lui Machiavelli. 150 de povesti despre lucruri pentru care ati putea renunta la Paradis (2010, Editura Curtea Veche)
Epoca de aur a incertitudinii (2011, Editura Curtea Veche)
Adulter cu smochine și pescăruși (Editura Curtea Veche, 2012)