Regizorul Vlad Petri și producătoarea Cristina Haneș, la Sheffield DocFest, cu sprijinul ICR Londra
Institutul Cultural Român de la Londra susține participarea regizorului Vlad Petri și a producătoarei Cristina Haneș la cea de-a XXX-a ediție a Festivalului Sheffield DocFest din Marea Britanie, desfășurat în perioada 14-19 iunie 2023. Între Revoluții,
Recital Alexandru Tomescu, prelegere și expoziție dedicate relației dintre Enescu și Ysaÿe, la Biblioteca Regală a Belgiei
Pentru a promova în inima Europei programul „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii“, ICR Bruxelles organizează o serie de evenimente, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara și Biblioteca Regală a Belgiei (KBR), în data de 17 iunie.
Profesorii Simona și Theodor Georgescu la Colocviul Internațional de Lingvistică Latină de la Praga, 2023
În perioada 19-23 iunie 2023, la Praga, va avea loc Colocviul Internațional de Lingvistică Latină (International Colloquium on Latin Linguistics), organizat de către Institutul de Studii Grecești și Latine a Facultății de Arte din cadrul Universității Caroline.
Noaptea Literaturii cu Mircea Nedelciu
Literatura română va fi reprezentată de o nuvelă de Mircea Nedelciu la Noaptea LiteraturiiNoaptea Literaturii invită publicul larg pentru a opta oară la o plimbare literară extraordinară, unde trei seri la rând, actorii maghiari vor citi fragmente de 27 de autori
„Privirea“, proiect realizat de pictori ai grupului NOIMA în cadrul Mural Internacional de Arte Urbano din Mexic
Patru artiști ai Grupului NOIMA – Cosmin Frunteş, Dan Gherman, Andrei Rosetti și Sorin Scurtulescu – vor realiza în Ciudad de Mexico, cu sprijinul Institutului Cultural Român și al Ambasadei României în Statele Unite Mexicane, proiectul de artă murală colectivă
AdMusicam Concert Series – #5 Lointaine
Cel de-al cincilea concert din seria AdMusicam, serie inițiată în anul 2017 de Institutul Cultural Român pentru a pune în evidență programul omonim de instruire muzicală de la Mogoșoaia, va avea loc marți, 20 iunie 2023, ora 19. 00, la Muzeul Municipiului București
Institutul Cultural Român a oferit șase premii în cadrul Galei UNITER 2023 de la Timișoara
Institutul Cultural Român, partener de tradiție al Galei Premiilor UNITER, a acordat luni seară șase premii în cadrul ceremoniei găzduite de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara. Astfel, ICR a oferit Premiul pentru întreaga activitate –
Scurt-metrajele „Mon ami”, în regia Carinei Dașoveanu, și „Călătorie la oraș”, în regia lui Corneliu Porumboiu, la Festivalul Internaţional de Film Studenţesc de la Tel Aviv
În perioada 25 iunie – 1 iulie 2023 a avut loc, la Cinemateca din Tel Aviv, cea de-a XXV-a ediţie a Festivalului Internațional de Film Studențesc. În cadrul acestei ediții, scurt-metrajul românesc „Mon ami”, în regia Carinei Dașoveanu, a fost selectat pentru
Teatrologul Octavian Szalad, la National Puppetry Festival din SUA, cu sprijinul ICR
Institutul Cultural Român sprijină participarea teatrologului Octavian Szalad la festivalul dedicat teatrului de păpuși și marionete National Puppetry Festival, desfășurat în perioada 18-22 iulie 2023 la Universitatea Maryland, College Park, din Statele Unite
Concertul ”Țară Mică - Cântec Mare: Ediția de Vară”
Institutul Cultural Român Mihai Eminescu la Chişinăuinvită iubitorii de muzică de bună calitate la un eveniment special, concertul ”Țară Mică - Cântec Mare: Ediția de Vară”, susținut de Orchestra Națională de Tineret a Moldovei. Evenimentul
România revine la Târgul Internațional de Carte de la Beijing
După trei ani de absență, România revine la Târgul Internațional de Carte de la Beijing (BIBF), unul dintre cele mai importante evenimente de profil de pe continentul asiatic. 250 de titluri românești, materiale de promovare a literaturii române, precum și o suită
Scriitorii româno-americani Adrian Sângeorzan și William Maz își lansează cele mai recente volume la ICR New York
ICR New York organizează vineri, 23 iunie 2023, un eveniment literar care îi va avea ca protagoniști pe scriitorii româno-americani Adrian Sângeorzan și William Maz. Cu ocazia acestui eveniment, cei doi autori își vor lansa cele mai recente cărți publicate în