Tenorul român Alin Stoica și soprana Adina Nițescu la Festivalul Internaţional de Operă de la Ierusalim, ediția 2023
Ca urmare a propunerii înaintate de ICR Tel Aviv și a succesului constant de care s-a bucurat participarea românească la Festivalul Internaţional de Operă de la Ierusalim, încă de la prima sa ediție, partenerii israelieni i-au invitat pe tenorul român Alin Stoica
Participanți din 12 țări la Școala de Vară organizată de Institutul Cultural Român la Brașov
Institutul Cultural Român reia, după o pauză de trei ani, programul Școala de Vară de la Brașov, în cadrul căruia sunt organizate cursuri de limbă, cultură și civilizație românească pentru străini. Ediția din acest an a programului, cu numărul 26,
Lansarea volumului ”Teme și metode de cercetare în istorie și filologie”
Institutul Cultural Român ”Mihai Eminescu” la Chişinăusprijină lansarea, la Chișinău, a volumului ”Teme și metode de cercetare în istorie și filologie”, volum realizat de cercetătorii de la Universitatea din Oradea și Universitatea din Padova. Evenimentul
Înscrieri la selecția anuală pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO), ediția 2023
Până la 30 septembrie, tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani se pot înscrie la selecţia anuală pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO). Audițiile vor avea loc în zilele de 16 și 17 octombrie 2023, la București. Începând
Biblioteca ICR Madrid vă recomandă: „Omul recent” de Horia-Roman Patapievici
Titlul cărții: El hombre reciente: Una visión crítica de la modernidadTitlul original: Omul recentAutor: Horia-Roman PatapieviciTraducerea: Ileana ScipioneEditura: ÁlteraAnul: 2006 ISBN: 978-84-89779-75-4 găsi cartea în biblioteca noastră:
„Zebra 2.0” de Saviana Stănescu, o poveste de dragoste dintre o imigrantă și un program de AI, la Festivalul Ice Factory, New York
ICR New York susține, împreună cu Anomalous Co. și Wistaria Project, realizarea și prezentarea spectacolului Zebra 2. 0, selectat în cadrul Festivalului Ice Factory 2023, care se va desfășura în perioada 5-8 iulie 2023, la New Ohio Theatre, New York. Piesa scrisă
România la ImPulsTanz 2023
În perioada 6 iulie – 6 august se desfăşoară la Viena Festivalul Internaţional de Dans ImPulsTanz. La ImpulsTanz participă și dansatoarea româncă Alexandra Mihaela Dancs, care face parte din distribuția spectacolului more than naked – 10th anniversary, regizat
Concert VanDerCris la Bad Ischl
Institutul Cultural Român de la Viena prezintă concertul formației de jazz timișorene VanDerCris din seria de concerte „Capitale europene ale culturii” a clubului „Jazzfreunde” din Bad Ischl. Concertul este programat pentru data de 27 iulie 2023, de la orele
Centenarul vizitei suveranilor Marii Uniri la Varșovia, sărbătorit în prezența ASR Radu, Principele Consort
Institutul Cultural Român de la Varșovia, în colaborare cu Ambasada României în Republica Polonă și cu Casa Întâlnirilor cu Istoria, a sărbătorit centenarul vizitei Familiei Regale a României în Polonia (23-29 iunie 1923) printr-o serie de activități reunite
Lansarea volumului „Teme și metode de cercetare în istorie și filologie”, cu sprijinul ICR Chișinău
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău sprijină lansarea volumului „Teme și metode de cercetare în istorie și filologie”, realizat de cercetătorii de la Universitatea din Oradea și Universitatea din Padova. Evenimentul este organizat,
Despre Shakespeare în România, cu Michael Dobson și Octavian Saiu, la ICR Londra
Institutul Cultural Român de la Londra organizează dezbaterea „Shakespeare, de la o margine a Europei la cealaltăˮ/„Shakespeare, from One Edge of Europe to Anotherˮ vineri, 7 iulie 2023, ora 19. 00, la sediul reprezentanței și online. Evenimentul, organizat
Rumuńscy twórcy i ich filmy na 23. Festiwalu Nowe Horyzonty
Rumuński Instytut Kultury w Warszawie kontynuuje wieloletnie partnerstwo z Międzynarodowym Festiwalem Filmowym „Nowe Horyzonty” we Wrocławiu, którego 23. edycja odbywa się w tym roku w dniach 20-30 lipca (stacjonarnie), a między 20 lipca a 6 sierpnia również