ICR Varșovia duce Caravana Noului Cinema Românesc la Wrocław

După Cracovia, Varșovia, Łódź, Bialystok și Poznań, Caravana Noului Cinema Românesc își încheie periplul prin Polonia la Wrocław, la cinematograful Nowe Horyzonty, în perioada 28-30 noiembrie 2023. Wrocław este al șaselea oraș în care cele mai noi filme românești care nu au distribuție cinematografică în Polonia pot fi vizionate, la inițiativa ICR Varșovia. 

Publicul polonez va putea viziona lungmetrajele: Berliner, regia: Marian Crișan, Întregalde, regia: Radu Muntean, Oameni de treabă, regia: Paul Negoescu, Om-câine / Man and Dog, regia: Ștefan Constantinescu, Metronom, regia: Alexandru Belc, dar și o selecție de scurtmetraje: Amar / Kaïmós, regia: Sarra Tsorakidis, Prin oraș circulă scurte povești de dragoste, regia: Corina Gabriela Dașoveanu, Trofeul tinereții, regia: Răzvan Oprescu, Pune-te în locul meu (animație), regia: Laura Georgescu Baron și Moștenirea, regia: Marian Fărcuț.

Anul acesta, Caravana Noului Film Românesc a ajuns în orașele Cracovia (10-14 mai, Cinematograful Pod Baranami) și Varşovia (22-25 iunie, Cinematograful Muranów), Białystok (9-13 octombrie, Cinematograful Forum), Łódź (12-15 octombrie, Cinematograful Școlii de Film și Cinematograful Charlie), Poznań (23-26 noiembrie, Cinematograful din Palat) și Wrocław (28-30 noiembrie, Cinematograful Nowe Horyzonty).

Caravana Noului Film Românesc în Polonia promovează cele mai recente producţii cinematografice româneşti, prin organizarea unor cicluri de proiecţii în cele mai importante oraşe. Filmele incluse în acest program sunt selectate în acord cu partenerii polonezi din proiect, fiind producţii care nu au beneficiat de distribuţie în Polonia, dar care au potențialul de a trezi interesul publicului local.

Programul detaliat - pe site-ul ICR Varșovia