Robotica, un nou sport de echipă

10 ianuarie 2019, 19h45

Sala de conferinţă a Institutului Cultural Român de la Paris

1, rue de l'Exposition 75007 Paris

Institutul Cultural Român de la Paris găzduiește la sediul său parizian întâlnirea membrilor proiectului de robotică BRD FIRST® Tech Challenge Romania, cu titlul “Robotique, un nouveau sport d’equipe” (Robotica, un nou sport de echipă), propus de Asociaţia Naţie prin Educaţie. Un demers excepţional, prilejuit de etapa de parcurs a unui program de robotică derulat în 145 de echipe din liceele din România, organizat de aceeași asociaţie, Naţie Prin Educaţie. Copiii din România vor putea astfel, prin intermediul spaţiului pus la dispoziţie de ICR Paris, să prezinte obiectul pasiunii lor, alături de copii francezi care împărtășesc aceeași pasiune în cadrul Scolii Americane din Paris.

Ideea pusă în practică de Asociaţia Naţie prin Educaţie dorește promovarea acestor competenţe excepţionale atât printre elevii franco-americani de aceeași vârstă cu cei 18 membri ai delegaţiei române (elevi și profesori de la cinci licee din orașele Beclean, Arad, Satu Mare, Focșani, Deva), cât și prin prezentarea prototipurilor produselor lor, realizate în cadrul activităţii extra-școlare, unei echipe de parteneri francezi din domeniul roboticii.

Publicul larg, necunoscător al acestor concepte și prototipuri, va interacţiona cu membrii asociaţiei, cu elevii români și francezi, atât prin prezentarea aplicaţiilor cât și prin discuţii purtate pe această temă.

Iar Institutul Cultural Român de la Paris continuă astfel seria de manifestări știinţifice destinate publicului larg, care pun în lumină contribuţia românească la cunoașterea știinţifică și tehnică mondială.

Un eveniment în cadrul Sezonului România-Franţa 2019.