Carnavalul pădurii la Ateneul Român – concert extraordinar Clara Cernat, Thierry Huillet şi invitaţii lor
Sâmbătă, 18 decembrie, ora 19:00, Clara Cernat (vioară) şi Thierry Huillet (pian, compoziţie), alături de invitaţii lor, propun un program de sărbătoare, în cel de-al treilea concert al Stagiunii camerale ICR la Ateneu. Aljaz Begus (Slovenia) – clarinet Mirabela
Stagiune camerală ICR la Ateneul Român
Trei concerte organizate, în această toamnă, de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu şi TVR Cultural în cadrul Stagiunii camerale ICR la Ateneu, aduc la București artiști români activi, în prezent, în centre muzicale prestigioase
O ODISEE SONORĂ cu Dan Dediu, Romanian Brass și Violoncelissimo
Un concert care face și desface istoria muzicală Moment de bilanț pentru anul care se încheie, luna de la capătul calendarului poate prilejui şi retrospective mai ample. Sâmbătă,11 decembrie 2010, de la ora 19. 00, la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian,
Double Double – Face the Music of 2010!
Lucrări ale compozitoarelor Doina Rotaru şi Carmen Cârneci, în interpretarea ansamblului cameral suedez KammerensembleN, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, vor fi prezentate publicului suedez într-un concert extraordinar organizat la Stockholm pe 25 noiembrie 2010.
Pianiştii Matei Varga şi Ben Schoeman la Ateneul Român
Pianiştii Matei Varga şi Ben Schoeman la Ateneul Român 23 noiembrie 2010, ora 19. 00 Stagiunea camerală ICR la Ateneu continuă cu recitalul excepţional susţinut de Matei Varga şi invitatul său, pianistul sud-african Ben Schoeman. Programul reuneşte piese interpretate
Shadows of Romania Festival @ Peninsula Arts, Plymouth
Cu prilejul lansării celei de-a doua serii de traduceri din autori români publicate de Plymouth University Press, Institutul Cultural Român în parteneriat cu Peninsula Arts organizează festivalul de muzică românească Shadows of Romania, desfăşurat în perioada
Literatură română la University of Plymouth Press - Serie de traduceri sprijinită de Institutul Cultural Român
Vineri, 19 noiembrie 2010, la Devonport Lecture Theatre din Plymouth, Marea Britanie, vor fi lansate patru volume semnate de Daniel Bănulescu – Who Won the World War of Religions?, Filip şi Matei Florian – The Băiuț Alley Lads , Ioan Es Pop – No Way Out Of Hadesburg
Proiecte culturale derulate în luna septembrie prin Programul CANTEMIR
Site dedicat muzicii electronice româneşti, lansat în patru metropole europene LocalRec. RO, platformă de promovare a producătorilor români de muzică electronică, va fi lansată în această toamnă la Berlin, Viena, Londra și Barcelona. Proiectul este derulat
Cvartetul ConTempo şi acordeonistul Tino Kinnunen, în concert la Ateneul Român
Stagiunea Camerală ICR la Ateneu se deschide pe 19 octombrie, ora 19. 00, cu un recital de excepţie susţinut de Cvartetul ConTempo - Bogdan Sofei (vioară), Ingrid Nicola (vioară), Andreea Banciu (violă) şi Adrian Mantu (vioară) - şi acordeonistul finlandez Timo
Turneu european cu spectacolul Orestia II de Aurel Stroe
Filarmonica „Banatul din Timişoara şi Institutul Cultural Român organizează un turneu cu spectacolul Orestia II (Choeforele) de Aurel Stroe la Mannheim (10 octombrie, Freie Hochschule für Anthroposophische Pädagogik), Basel (13 octombrie, Dornach Goetheanum) şi
Recital oferit de ansamblul de percuţie GAME
Vineri, 15 octombrie, de la ora 20. 00, la Cărturești Verona va avea loc un recital al ansamblului de percuție GAME, format din Alexandru Matei, Sorin Rotaru, Dan Alexandru și Daniel Judean. Evenimentul, organizat de Institutul Cultural Român, prefațează Stagiunea
SEARA DE FILM. 6 scurtmetraje premiate la NexT
Joi, 30 septembrie, ora 18. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38), în cadrul programului Seara de film, vor fi proiectate scurtmetrajele premiate la cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT, desfăşurată în perioada 13-18 aprilie