Cătălina Iliescu Gheorghiu (Bucureşti, 1966), Profesor Titular la Departamentul de Traducere şi Interpretare la Universitatea Alicante. Licenţiată în Filologie Spaniolă şi Engleză la Universitatea Bucureşti, a efectuat studii post universitare la Universităţile din Leuven, Manchester y “Heriot Watt” (Edimburg) susţinându-şi doctoratul în studii engleze cu o teză de traductologie în anul 2002 la Universitatea Alicante. A determinat introducerea limbii române ca limbă de profil în formarea traducătorilor la Universitatea din Alicante și implementat realizarea probelor oficiale de limba română (pentru prima dată în afara granițelor România) organizate de Universitatea din Alicante în colaborare cu Institutul Limbii Române (ILR). A publicat traduceri de eseuri, poezii, nuvele, romane și piese de teatru din și în română.
***
Viaţă de probă
Nimic din ceea ce trăiam nu ne îndreptăţea
să trăim,
viaţa se-nghesuia în noi, captivă,
în spatele unor uşi pe care
şi moartea ezita să le-mpingă… Deveniserăm
starea de clandestinitate
a letargiei. Viaţă de probă…
Doar vechile pompe mai împingeau
pe circuitul biografiei
aerul, alimentele, sângele…
Iar acum, gândindu-mă că nimic nu rămâne
fără urmări, între oameni, când numele Libertăţii
a fost luat în derâdere,
mă urăsc mocnit pentru cât am trăit netrăind. Şi,
ca la o nesfârşită despăduchere, încerc,
noapte de noapte, să răzuiesc arsura
de pe pereţii sufletului.
Aştept apariţia îngerului trimis
să ceară
plata pentru acest sechestru…
**
La vida ensayo
Nada de lo vivido nos daba derecho
a vivir,
la vida apelmazada nos moraba cautiva,
detrás de unas puertas que
ni la muerte se atrevía a empujar… Éramos ya
estado de clandestinidad
del letargo. La vida ensayo…
Sólo las viejas bombas impulsaban
por el circuito de nuestra biografía
el aire, el alimento, y la sangre…
Y ahora, al recordar que no hay nada que transcurra
sin consecuencias, entre humanos, al pronunciarse en vano
el nombre Libertad,
me tengo un odio sofocado por cuanto he vivido sin vivir. Y,
como en un despiojar constante, trato,
noche tras noche de raspar de quemaduras
las paredes de mi alma.
Espero el advenimiento del ángel enviado
a exigir
rescate por este secuestro…
***
Piatră în râu
Vine o vreme când vei spune NU în casa lui DA
uluit că te arată pe tine cu mâna destinul.
Nu eşti pregătit, încă te mai trage înapoi
spaima de consecinţe, cu rădăcinile ei adânc
înfipte în teama colectivă.
Nu te poţi ascunde,
nu mai poţi să rămâi sau să pleci,
îţi faci pe piept cvadratura cercului, tai inima pe diagonală
cu gesturi dezordonate. Respiri în trei timpi:
DA şi NU şi DA…
Însă deodată, pe negândite,
cât timp laşi oboseala să se aşeze,
cât timp se acreşte o veche iluzie,
cât timp în albiile sângelui palid se decantează
tristeţea, cât timp se polenizează electricitatea umbrei
clipa a şi trecut…
Viitorul întinde spre tine cârcei
de plantă agăţătoare… Aştepţi în penumbră prefacerea…
Însă de ce surâde ironic lumina-n umbră?
De ce hohoteşte umbra-n lumină?
De ce prezenţa ta nu este vizibilă nici cât piatra
de râu, peste care curge şirul zilelor,
fără pic de însemnătate?…
**
Piedra en el río
Llegará un día en el que digas NO en la casa del SÍ,
perplejo porque te señale a ti la mano del destino.
No estás dispuesto, aún te tira atrás
el pánico a las consecuencias con raíces clavadas
en lo hondo del miedo colectivo.
No puedes esconderte,
no puedes ya quedarte o marchar;
dibujas en tu pecho la cuadratura del círculo, te rajas transversal el corazón
con gesto anárquico. Respiras en tres tiempos:
SÍ y NO y SÍ…
Pero de pronto, sin advertirlo,
mientras dejas reposar el cansancio,
mientras se agria una vieja ilusión,
mientras en lechos de pálida sangre se decanta
la tristeza, mientras la electricidad de la sombra poliniza
el instante ya pasó…
El futuro te tiende zarcillos
de planta trepadora…En la penumbra esperas la metamorfosis…
¿Pero, por qué sonríe irónica la luz desde la sombra?
¿Por qué a carcajadas ríe la sombra en la luz,
y por qué tu presencia no es visible ni cual piedra
de río siquiera, por la que pasa el fluir de días
sin pizca de importancia? …