Ziua Limbii Române

Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, în colaborare cu MERITO (Proiect de Recunoaștere a Excelenței în Educație în România), sub patronajul Consulatului General al României la Trieste vor celebra Ziua Limbii Române vineri, 2 septembrie 2022, ora 11:00 și sâmbătă, 3 septembrie, ora 11:00. Pe durata celor două zile se vor desfășura ateliere creative susținute de profesori pentru copii, care prin intermediul jocului dezvoltă cultura generală și abilitățile secolului XXI: colaborarea, comunicarea, inovația, gândirea critică, etc, prezentări și dezbateri pentru profesori și părinți, toate abordând cele mai actuale aspecte ale educației.

Printre invitați se numără domnul Victor Cosmin Lotreanu, consulul general al României la Trieste, prof. univ. dr. Bruno Mazzoni, cel mai important traducător de literatură română din Italia, prof. Tatiana Cauni (MERITO), Liceul Teoretic „Emil Racoviță”, Baia Mare (România), prof. Marișca Morari (MERITO), director Grădinița cu Program Prelungit, Nr.28, Baia Mare (România).

Evenimentul va avea loc în sala de conferințe a IRCCU Veneția (Palazzo Correr, Campo Santa Fosca, Cannaregio 2214). Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.


PROGRAM

Vineri, 2 septembrie 2022:

11:00 – Deschiderea oficială a evenimentului și cuvântul de salut prezentat de prof. Grigore Arbore Popescu, director IRCCU Veneția

11:30 – Cosmin Victor Lotreanu (consulul general al României la Trieste) va susține următoarele prelegeri:Importanța fundamentală a educației naționale și pluridisciplinare a copilului român din străinătate”; „Valorile tradiționale ca puncte de reper ale vieții contemporane”; „Valorile patrimoniului românesc receptate în parcursul formativ al rezidenților români din străinătate”; „Limba română, partea constitutivă a modului nostru de a fi în lume și de a ne cultiva identitatea etnică în străinătate”

13:00 – atelier pentru copii: lecturi interactive cu prof. Adriana Ioana Opriș

14.30 – 16.30 pauză

16:30 – prof. Tatiana Cauni, România, va susține dezbaterea cu următoara temă: „Dezvoltarea abilităților sociale, un pas important în gestionarea situațiilor concrete de viață”, o dezbatere care va evidenția nevoia de dezvoltare în rândul copiilor a abilităților interpersonale pentru a se putea integra mai ușor în mediul școlar și extrașcolar.

18:00 - prof.Marișca Morari, România, va susține prezentarea cu tema: „Cum obții cooperarea copiilor?”, în care se vor regăsi exemple de metode și tehnici de cooperare acasă și în clasă. 

Sâmbătă, 3 septembrie 2022:

11:00 – prof. Cosmin Victor Lotreanu va susține prelegerea: „Limba română devine tot mai mult o punte de legătură între diaspora și țară, o contribuție distinctă a românilor la patrimoniul spiritual european”

12:30 – prof. Tatiana Cauni, România, va susțineatelierul pentru elevi cu tema: „Povestea noastră!”

Motto: ”Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti... cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme... Ne trezim şi murim cu ele.”, Mihai Eminescu, un atelier axat pe abilități sociale, de integrare, multiculturale și lingvistice.

14:00 – prof. Adriana Ioana Opriș va susține prezentarea: „Limba română în Italia: interferențe și coabitări lingvistice” (studiu de caz cu exemple practice).

15:00 – Invenții și curiozități”, atelier de cultură generală ce va expune poveștile de viață ale marilor personalități care au schimbat lumea, constituind totodată și o călătorie imaginară care inspiră, îmbogățește și ajută la petrecerea timpului într-un mod plăcut și util, întâmplări neobișnuite, fraze celebre, unele amuzante, sunt asociate cu diverse descoperiri, fotografii, jocuri, quizz-uri și mici invenții, vor face deliciul participanților la acest atelier.