Ziua Europeană a Limbilor 2013

ICR Varşovia participă, pentru al patrulea an consecutiv, la celebrarea Zilei Europene a Limbilor, eveniment anual organizat de EUNIC Varşovia în colaborare cu Reprezentanţa Comisiei Europene în Polonia, Departamentul de Educaţie al Primăriei Varşoviei, Universitatea din Varşovia şi Fundaţia pentru Dezvoltarea Sistemului de Educaţie.
PROGRAM:

Varşovia- participarea doamnei Daniela Kohn, autor de manuale de limba română pentru străini la conferinţa internaţională „Motivation in teaching and learning”, care va avea loc la Vechea Bibliotecă a Universităţii din Varşovia (str. Krakowskie Przedmieście nr. 26/28), în data de 24 septembrie, de la ora 9.15. Vă puteţi înregistra la www.frse.org.pl;
- cursuri demonstrative de limba română, marţi, 24 septembrie, la Biblioteca publică din cartierul Praga (str. Meissnera nr. 5) şi joi, 26 septembrie, la ora 11.00, la Institutul de Romanistică a Universităţii din Varşovia (str. Dobra nr. 55);
- ateliere pentru copii în limba polonă în cadrul cărora vor fi citite poveşti din literatura română, în 27 septembrie, la sediul Asociaţiei franco-polone din Varşovia (str. Bracka nr. 5/8).

Wrocław- cursuri demonstrative de limba română la Wrocław, luni, 23 septembrie, ora 16.00, şi marţi, 24 septembrie, ora 16.00, la Biblioteca Publică Tadeusz Mikulski (Rynek nr. 58); înscrierile se fac pe adresa: dunic4@interia.pl
- cursuri de civilizaţie românească la Wrocław, luni, 23 septembrie, ora 17.30, pentru adulţi şi marţi, 24 septembrie, ora 17.30, pentru copii şi tineri, la Biblioteca Publică Tadeusz Mikulski, American Corner (Rynek nr. 58); înscrierile se fac pe adresa: dunic4@interia.pl

Lublin
- componenta românească a jocului urban care va avea loc la Lublin sâmbătă, 21 septembrie, orele 11.00-16.00 (Stare Miasto/Centrul Vechi). Înscrierile se fac la www.grymiejskie.krakow.pl.

Participarea la toate evenimentele a fost gratuită, însă a fost necesară înregistrarea on-line. Mai multe detalii puteţi găsi pe www.edj.waw.pl