În cadrul expoziţiei on-line «Veneţia şi laguna veneţiană în viziunea artiştilor români ai secolului XX / Venezia e la sua laguna: lo sguardo degli artisti romeni del lungo Novecento», responsabil de proiect: Cristian Luca, pe pagina de Facebook şi pe contul oficial de Instagram ale Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia au fost expuse 3 lucrări provenind din colecţia de artă modernă şi contemporană a Muzeului Brăilei «Carol I»:
1. Nicolae Dărăscu (1883–1959), Veneţia [de fapt Chioggia], ulei pe carton, 50x61 cm;
2. Octav (Octavian) Angheluţă (1904–1979), Peisaj veneţian seara, ulei pe pânză, 70x50,5 cm;
3. Romeo Voinescu (n. 1925), Veneţia. Ca’ d’Oro, ulei pe carton, 37x38,5 cm.
Sunt lucrări reprezentative pentru pictura peisagistică românească, ce are ca temă Veneţia şi laguna veneţiană. Pictura realizată de Nicolae Dărăscu la Chioggia, «en plein air», în cursul anilor ‘20 ai secolului XX, este în nota cromatică specifică artistului, care şi în această compoziţie, inspirată de realitatea trăită la faţa locului, a căutat să sublinieze deopotrivă aspectele de pitoresc şi caracteristicile arhitecturale ale urbei. Octav Angheluţă şi Romeo Voinescu, artişti care au desfăşurat şi o susţinută activitate didactică, fiind vreme de câteva decenii profesori la Institutul de Arte Plastice «Nicolae Grigorescu» din Bucureşti, s-au numărat printre pictorii care au încercat şi reuşit să recupereze peisajul veneţian şi motivele lagunare în arta românească contemporană din anii ‘60 ai secolului trecut. Octav Angheluţă a căutat să înfăţişeze Veneţia din unghiuri insolite, reuşind să depăşească reprezentările clişeizate şi pitorescul facil, iar Romeo Voinescu, prin lucrarea ce înfăţişează celebrul Palat Ca’ d’Oro, izbuteşte unul dintre cele mai frumoase omagii aduse oraşului istoric italian de un artist român.