Abia a început anul acesta Sezonul Franța – România că un vânt de la răsărit a și străbătut muzeele noastre, cu un exotism neșteptat. Deși doar 2313 km. separă Parisul de București, prin Germania, Austria, partea sud-estică a Slovaciei și Ungaria, și iată-ne introduși într-o istorie a artei de altă factură, dictată de tradiții ale culorii (precum La Blouse roumaine de Matisse), de artele populare inovative și precreștine (ce se regăsesc în urmele lăsate de artistul Mircea Cantor la Muzeul Vânătorii), de simbolurile artei moderne (Atelierul Brâncuși, sanctuar muzeal absolut) și sub auspiciile moștenitorilor acestora, pătrunși încă de forme și de istorie (Ciprian Mureșan, Premiul pentru desen al Fundației Florence et Daniel Guerlain, 2017 și Adrian Ghenie, revelația Bienalei de la Veneția, 2015). Centrul Pompidou a restrâns o parte din colecția sa permanentă de artă modernă și contemporană, pentru a face loc acestei țări din Europa, apropiată și foarte puțin familiară publicului francez.
Moștenire artistică
Constantin Brâncuși (1876-1957) - o mare personalitate, sosită la Paris la 14 iulie 1904, după un periplu pedestru, ce depășește orice imaginație. Un sculptor neașteptat, ce își stăpânește măiestria, dând o valoare utilitară artei moderne. Din marmură și din lemn, acesta a zămislit opere revoluționare, la limita abstractului, ce par ancorate în eternitate. Inițial lucrează la Rodin, în Meudon, stabilindu-se ulterior la Paris, pe Impasse Ronsin. Strămutarea sa în capitală, cu întreaga sa moștenire artistică românească îl face să se cristalizeze și să se reinventeze. Acest formidabil hirsut, cu fruntea sa brăzdată, duce mai departe imaginea „străvechiului țăran din Carpați”, fapt ilustrat și de portretele sale.
În așteptarea retrospectivei de la Bozar, din Bruxelles, din această toamnă, iată, la Beaubourg, frumusețea absolută a acestor creații, fotografiate de însuși Brâncuși, un pionier al imaginii, un artist desăvârșit al tuturor formelor de exprimare. Atelierul său, reconstruit în piațeta Centrului Pompidou până la cele mai mici detalii, găzduiește până la 25 februarie lucrările compatriotului său, regretatul Mihai Olos (1940-2015), unul dintre artiștii incluși în „Documenta 6” din 1977, de la Kassel – marea congregație artistică zămislită în urma războiului, în inima Germaniei – în consecință prieten cu Joseph Beuys, un alt mentor al secolului XX. În acest du-te-vino care unește Europa de Paris, iată-l și pe André Cadere (1934-1978), cel care părăsise România în 1967, transformând în totalitate, prin intermediul operei sale pictura într-o creație inedită - Barre de bois rond(Bară rotunde de lemn), totem la dimensiuni reduse, sublimare a operelor de artă. Una dintre acestea, precum o baghetă magică multicoloră se află pe toată lungimea galeriei centrale, în inima colecțiilor Muzeului Național de Artă Modernă. Puțin mai departe, strălucește talentul lui Adrian Ghenie, artist berlinez, născut în 1977, în România. În tablourile sale oculte, dau năvală fotograme, personaje istorice și imagini politice, de la Darwin la Rembrandt și Duchamp, de la Ceaușescu la Hitler, caracterizate de absolutul compoziției, enigmatică prin definiție.
Articol de Valérie Duponchelle
Publicat la 11/02/2019 în cotidianul Le Figaro
