Seminar de studii dedicat Italiei, României şi Europei Centrale şi de Est la Universitatea din Perugia

Vineri, 22 noiembrie, începând cu ora 10:00, în Sala delle Adunanze a Facultăţii de Litere şi Filozofie din cadrul Universităţii din Perugia (Palazzo Manzoni, Piazza Morlacchi, 11) se va desfăşura seminarul de studii intitulat „Italia, România şi Europa Centrală şi de Est. Diplomaţie culturală şi imperative geopolitice de la Versailles până în zilele noastre”. În 1859, unirea Principatelor Moldova şi Ţara Românească a iniţiat procesul de naştere şi de consolidare a statului modern Român. Doi ani mai târziu s-a născut Regatul Italiei. Două state naţionale au apărut pe harta Europei în baza unui parcurs paralel de trezire naţională încolţit în mediul cultural şi politic de la finele secolului precedent.
Seminarul de faţă intenţionează să pună în dezbatere strategiile culturale, politice şi diplomatice ale celor două state naţionale, legate de afinităţi culturale şi de interese geopolitice, luând în discuţie acţiunea lor în regiunea Europei Centrale şi de Est, pe parcursul a aproape un secol de istorie, începând cu sfârşitul Primului Război Mondial – punctul culminant al procesului risorgimental – şi mergând până în prezent. Diplomația culturală română şi italiană nu poate fi studiată făcând abstracţie de diplomația culturală a țărilor vecine. Pe de o parte, metoda comparativă reprezintă o necesitate, pe de altă parte, o provocare suplimentară în cadrul cercetării.
Vor fi discutate cu această ocazie nu doar strategiile de diplomație culturală ale celor două state, ci și politicile de propagandă culturală, așa cum transpar din sursele de epocă italiene şi române: manipularea numerelor și a datelor statistice; selecția și negarea; repetarea obsesivă, utilizarea argumentelor adversarului, dublul standard, căutarea paralelismelor istorice, argumentul cunoașterii reciproce, propaganda vizuală, argumentele istorice, geografice, religioase, economice, folosirea și abuzul de stereotipuri.
Reuniunea va fi structurată în două părţi: o sesiune dedicată politicilor culturale şi o alta acţiunilor politico-diplomatice activate de cele două state în aria europeană centrală şi de est (a se vedea în anexă programul detaliat al seminarului).Departe de a fi exhaustiv, acest simpozion îşi propune să aducă împreună experţi în istoria Europei de Est şi în actualitatea internaţională, precum Luigi Vittorio Ferraris (preşedintele AISSECO – Associazione di Studi di Storia dell’Europa Centrale e Orientale), Alberto Basciani (Universitatea Roma Tre), Emanuela Costantini şi Sara Tavani (Universitatea din Perugia), cercetători italieni şi români care studiază politica şi diplomaţia culturală a celor două ţări, precum Carmen Burcea şi Lucian Jora (ISPRI) sau Stefano Santoro (Universitatea din Trieste) şi Lorenzo Medici (Universitatea din Perugia), în scopul de a ilustra două căi paralele de sensibilizare culturală şi de acţiune politico-diplomatică în zona Europei Centrale şi de Est.
Evenimentul este organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, de Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI) al Academiei Române, de Departamentul de Ştiinţe Istorice şi de Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Perugia şi este susţinut financiar de Institutul Cultural Român.

Program detaliat