- 10 February 2026
- Tags Icr Icr stockholm Radacini romanesti Ana maria narti
Ambasada României în Regatul Suediei, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Stockholm, lansează sâmbătă, 14 februarie 2026, programul „Rădăcini românești – aripi suedeze”, având-o ca primă laureată pe scriitoarea si jurnalista Ana Maria Narti, la aniversarea vârstei de 90 de ani. Evenimentul va avea loc la sediul ICR Stockholm, de la ora 14.00.
Ana Maria Narti (născută la 11 februarie 1936) a semnat, în anii ’60, cronică de teatru şi de film pentru Contemporanul şi pentru revista Teatrul. În 1970, a cerut azil politic în Suedia, specializându-se treptat în comentariul politic. A ținut, timp de peste 20 de ani, o rubrică în pagina editorială a cotidianului Dagens Nyheter. În 1999, a devenit membră a Parlamentului suedez, din partea Partidului Liberal. A publicat şase cărţi în suedeză și este totodată autoarea volumului Medeea lui Andrei Șerban (Fundația Culturală „Camil Petrescu”, 2007), mărturie a îndelungatei sale colaborări și prietenii cu marele regizor.
Printre cărțile Anei Maria Narti se numără și volumul Țară pierdută?, editat, în anul 2019, de Fundația Culturală „Camil Petrescu‟ ca supliment al revistei „Teatrul azi‟. Cartea Țara furată, țara pierdută a fost scrisă, mai întâi în limba suedeză, în perioada 1989 -1992, fiind reflexul imediat al întâmplărilor care au dus la căderea dictaturii și la instalarea unei noi ordini în România. Inițial, textul s-a adresat suedezilor care cunoșteau foarte puțin țara din care provenea autoarea. „Astăzi, la peste trei decenii după dispariția ceaușismului, documentul capătă cu totul alte valori‟, a afirmat scriitoarea, în ediția în limba română a volumului. „Revenind într-un timp pe care nimeni atunci nu îl putea descifra, descopăr o mulțime de sensuri la început ascunse. Și mă confrunt cu alternanța între două culturi, două lumi politice, cu pendularea între viața mea suedeză și viața mea legată de România. (...) Sper că această oglindă nemiloasă a trecerii anilor are ceva de dăruit celor tineri, celor care nu au trecut prin răsturnările anului 1989. Și poate că ei au ceva de învățat privind drama exilului. Copil și adolescentă mă întrebam, deseori, citind povestiri vechi: de ce plâng oamenii exilului? Doar au o lume întreagă în față, pot călători în multe locuri. Fugind din închisoarea totalitară, în mai 1970, am găsit un răspuns întrebării de demult: a schimba țara și limba este un act care ține de lumea tragediei”, a subliniat autoarea în volumul Țară pierdută.
Programul „Rădăcini românești – aripi suedeze”, inițiat de E.S. domnul Daniel Ioniță, ambasador al României în Regatul Suediei, reprezintă un demers al Ambasadei României în Regatul Suediei de recunoaștere a rolului esențial pe care comunitatea românească din Suedia îl are în consolidarea și dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări. În acest sens, Ambasada va oferi anual, în cadrul unei ceremonii speciale, diplome de recunoștință unor personalități de origine română din Suedia, care prin activitatea lor profesională, culturală sau artistică s-au făcut remarcate în Suedia.
România a contribuit la formarea „rădăcinilor‟ personale, însă Suedia a oferit „aripi‟ care au permis zborul spre atingerea unor performanțe înalte. Astfel de personalități contribuie în mod nemijlocit la întărirea legăturilor multi-sectoriale dintre România și Regatul Suediei, iar contribuția lor importantă trebuie să fie remarcată și apreciată.
Accesul publicului este liber.