Recital extraordinar al muzicienilor Alexandru Tomescu și Sînziana Mircea la Budapesta, de Ziua Națională a României

Ziua Națională a Românieia fost celebrată în Ungaria printr-un recital extraordinar susținut de violonistul Alexandru Tomescu și pianista Sînziana Mircea marți, 28 noiembrie 2023, ora 19:00, pe scena Teatrului National al Dansului (Nemzeti Táncszínház), din cadrul Complexului Millenáris. Evenimentul a fost organizat de Ambasada României în Ungaria, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Budapesta. Proiectul beneficiază și de o contribuție financiară prin Programul OVERBORDER CULTURE+, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Judeţului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Din programul recitalului au făcut parte lucrări de Jules Massenet – Meditație, Fritz Kreisler – Schon Rosmarin și Caprice Viennois, George Enescu – Baladă, Béla Bartók – Șase dansuri românești, Constantin Dimitrescu – Dans țărănesc, Camille Saint-Saëns– Introducere și Rondo Capriccioso.

Alexandru Tomescu este unul dintre cei mai cunoscuți violoniști români, cu o prodigioasă carieră internațională, distins cu numeroase premii naționale și internaționale la festivalurile de muzică clasică. De la debutul său, din 1985, a susținut peste 200 de concerte și recitaluri în 26 de țări de pe toate continentele: Sejong Theater (Seul, Coreea de Sud), Concertgebouw (Amsterdam, Olanda), Théâtre des Champs Elysees (Paris, Franţa), Teatrul Châtelet (Paris, Franţa), Berliner Philharmoniker (Berlin, Germania), Conservatorul din Moscova (Rusia), Metropolitan Art Center (Tokyo, Japonia), Centrul Cultural din Filipine (Manila, Filipine), Cerritos Arts Center (Los Angeles, Statele Unite ale Americii). A studiat la Ecole Superieure de Musique, Sion, Elveţia cu prof. Tibor Varga (2001), Southern Methodist University, Dallas, Texas, cu prof. Edward Schmieder (2000), la Conservatorul din Bucureşti, cu profesorul Ştefan Gheorghiu şi la Şcoala de Muzică „George Enescu" din Bucureşti cu prof. Mihaela Tomescu. A câştigat numeroase premii internaţionale: Premiul I la Concursul Internaţional „George Enescu“, Bucureşti; Premiul II „Yehudi Menuhin“ SACEM; Premiul Special pentru cel mai bun recital la concursul „M. Long-J. Thibaud”, Paris; Premiul II „Tibor Varga”, Sion, Elveţia; Premiul IV „Pablo Sarasate”, Pamplona, Spania; Premiul III la Concursul Internaţional de Muzică din Viena, Austria etc.Pentru măiestria lui, în septembrie 2007, Alexandru Tomescu a câștigat dreptul de a cânta pe renumita vioară Stradivarius Elder-Voicu 1702, unul din cele mai bine conservate instrumente Stradivarius din lume.

Pianista Sînziana Mircea a concertat în Statele Unite ale Americii, Japonia, China şi Europa, pe scene precum Carnegie Hall, Tokyo Metropolitan Theater, Harbin Concert Hali, Yangzhou Concert Hali, St Martin-in-the-Fields Londra, Cheltenham Town Hali, Ateneul Român etc. A obţinut diploma de licenţă cu calificativul maxim la Hoch-schule fur Musik und Tanz Koln, Germania şi diploma de masterat la Guildhall School of Music and Drama Londra, unde a fost admisă cu bursa integrală de studii oferită de Steinway Sons UK. În paralel, pianista s-a perfecţionat la Accademia Pianistica Imola Incontri col Maestrodin Italia.A obținut numeroase premii în competiţii naţionale şi internaţionale, printre care Premiul de Debut la Miami International Piano Festival Academy (2016). În anul 2014 a devenit primul bursier român al Van Cliburn Foundation TCU School of Music, SUA, fiind invitată să participe la Piano Texas Festival & Academy, în urma unor selecţii la nivel mondial. Sînziana Mircea a primit în 2017 titlul de Young Steinway Artist, desemnând cei mai promițători pianiști din întreaga lume. Înregistrările concertelor ei au fost difuzate de toate canalele radio europene importante pentru muzică clasică, inclusiv BBC Radio 3, RAI 3 Italia, Music3 Belgia sau Radio România Muzical. Până la acest moment, pianista a lansat trei CD-uri: Fortuna – Piano Sensation, Unending și Nihil Sine Deo, desemnat cu locul al treilea la concursul național pentru cel mai bun CD de muzică clasică din România în 2016, organizat de Radio România Muzical și a ȋnregistrat alte două ȋn compania lui Alexandru Tomescu. Ȋn prezent predă la Conservatorul „Luigi Canepa” din Sassari, Sardinia, Italia.