PROIECTELE BURSIERILOR „NICOLAE IORGA” - Excursie documentară la Brescia

PROIECTELE BURSIERILOR „NICOLAE IORGA" - Excursie documentară la Brescia

În cadrul recentei tradiţii privind vizitele documentare organizate de bursierii „Nicolae Iorga", Ana-Maria Gînsac propune un nou obiectiv: muzeul Santa Giulia din Brescia.
Unic prin arhitectură şi locaţie, muzeul Santa Giulia din Brescia, un grandios complex monastic întemeiat în anul 753 de ordinul călugăriţelor benedictine, reprezintă astăzi un punct de reper în istoria politică, artistică dar mai ales spirituală a oraşului Brescia şi, totodată, a Italiei de nord.
Muzeul, construit pe ruinele unui vechi oraş roman, pe o suprafaţă foarte mare (14.000 m2), deţine vestigii rare dedicate unor teme specifice, fiind organizat pe peioade istorice de referinţă (Antichitatea, perioada celtică, longobardă, venetă). Aici există mărturii importante pentru istoria creştinismului, precum biserica lombardă San Salvatore şi criptele acesteia. O relaţie specială este cea creată între clădirile istorice care alcătuiesc complexul monastic şi obiectele expuse (peste 11.000): amulete celtice, portrete şi sculpturi romane din bronz, picturi religioase pe frescă precum şi artefacte datând din perioada medievală până în secolul al XVIII-lea.
De asemenea, în cadrul muzeului se află şi mănăstirea San Salvatore (Santa Giulia), unul dintre cele mai reprezentative exemple de arhitectură medievală creştină din nordul Italiei.
Vizita oferă posibilitatea cunoaşterii dinamicii acestei împletituri continue între creştinism şi cultură, credinţă şi artă, divin şi uman în nordul Italiei.
Proiectul propus de Ana-Maria Gînsac se înscrie în seria de manifestări pe care bursierii "Nicolae Iorga" le desfăşoară în cadrul celor doi ani de stagiu prevăzuţi pentru documentare, cercetare şi formare umanistă în Italia.