PREZENTAREA PROIECTULUI A.R.T.E.C. ȘI DEGUSTARE DE VINURI DAGON CLAN

PREZENTAREA PROIECTULUI ARTEC SI DEGUSTARE DE VINURI DAGON CLAN PREZENTAREA PROIECTULUI ARTEC SI DEGUSTARE DE VINURI DAGON CLAN

Loc: ICR Berlin

Oră: 19.00

Proiectul cultural A.R.T.E.C. (Arts, Rediscovery, Traditional, Eclectic, Contemporary), cofinanţat de Uniunea Europeană prin programul Europa Creativă combină inovaţia artistică, producţia de teatru, artele decorative, programele destinate minorităţilor şi mobilitatea transnaţională a artiştilor, meşteşugarilor şi interpreţilor. Prin A.R.T.E.C., Transilvania Trust, inițiatorul acestui program, încearcă să recreeze legătura de odinioară dintre arte şi meşteşuguri tradiţionale. Reconectarea artelor şi meşteşugurilor devine astfel o modalitate de a încuraja inovaţia în ambele domenii și de a le reconecta cu un public nou. Printre activitățle A.R.T.E.C. se numără realizarea și funcționarea Centrului de Arte și Meserii de la Castelul Bánffy din Bonțida, organizarea unui târg de Artă, evenimentul Zilele Patrimoniului pentru Copii și Zilele Patrimoniului European. 

Cei care doresc să afle mai multe despre activitățile A.R.T.E.C. au această ocazie în data de 17 august, când la sediul ICR va avea loc o expoziție despre activitățile A.R.T.E.C. însoțită de o degustare de vinuri oferite de crama românească Dagon Clan Wines în colaborare cu importatorul de vinuri Wineage Berlin.

Partenerii proiectului: Muzeul Județean Câmpulung, România; Association des Centres culturels de rencontres, Paris, Franţa; Magyar Rézkarcoló és Litográfus Művészek Egyesülete, Budapesta, Ungaria; Diputación Provincial de Teruel, Teruel, Spania

Dagon Clan Wines, Wineage Berlin