OMAGIEREA SCRIITORULUI HANS BERGEL LA IMPLINIREA VÂRSTEI DE 90 DE ANI

Literatură
Loc: ICR Berlin, Reinhardtstr. 14, 10117 Berlin
Ora: 19.30

Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, scriitorul sas Hans Bergel va fi omagiat la ICR Berlin prin readucerea în atenţia publicului berlinez a vieţii şi operei renumitului prozator, eseist, publicist şi traducător. Cu această ocazie va fi rostit un Laudatio de către prof. Renate Windisch - Middendorf, cunoscătoare a creaţiei scriitorului, autoarea volumului "Omul fără patrie - Hans Bergel, Viaţa şi opera". Invitatul însuşi va lectura câteva fragmente literare şi traduceri în limba germană din lirica românească, lectură urmată de o discuţie cu publicul.

Hans Bergel (n. 1925, Râşnov) a studiat istoria artei și filosofia la București, între 1952-1954, fiind obligat să întrerupă studiile, deoarece a fost arestat pentru „incitare la rebeliune”. În 1959 a fost arestat şi judecat în cadrul „Procesului Bisericii Negre”, al „grupului de scriitori germani”, fiind condamnat la 15 ani de muncă silnică de muncă silnică și la 5 ani de pierdere a drepturilor cetățenești. A fost eliberat din închisoare în 1964 şi a emigrat în Germania în 1968, fiind sprijinit de către scriitorul Günter Grass. A reluat cu succes activitatea de scriitor. În perioada 1970-1989 a fost redactor șef la publicația Siebenbürgische Zeitung (Ziarul transilvănean) care apare la München, şi colaborator al Radiodifuziunii din Bavaria. Din 1991 a fost coeditor al publicației de studii istorice şi literare Südostdeutsche Vierteljahresblätter (Buletinul Trimestrial Sud-Est-European), redenumită între timp „Spiegelungen” („Oglindiri”). Renate Windisch-Middendorf a studiat germanistica, istoria şi istoria artei la Koln, Viena si Tubingen. A predat limba germana ca lector al DAAD la diferite universităţi, inclusiv la Universitatea Babes-Bolyay din Cluj-Napoca. Alături de o intensă activitate jurnalistică este autoarea a numeroase studii pe teme de istoria literaturii. Între lucrările ei de dată recentă se cuvine subliniată monografia despre viaţa şi opera scriitorului HAns Bergel, intitulată "Der mann ohne Vaterland" ("Omul fără patrie") - Hans Bergel - Viaţa şi Opera”, apărută sub egida Academiei Române, Centrul pentru Studii Transilvane, la Cluj, în anul 2009.