„O lume minunată” și-a deschis porțile la ICR Tel Aviv

De Ziua Internațională a Copilului, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv a organizat, în data de 3 iunie, o multitudine de evenimente dedicate publicului tânăr –cursuri de limba română pentru copii, expoziția de desene și pictură „O lume minunată”, organizată în colaborare cu Asociația „Ana și Copiii” din România, precum și târgul pop-up „O lume minunată”, organizat în jurul temei „Mama și copilul”.

În cadrul evenimentului, ICR Tel Aviv a prezentat expoziția de desen și pictură „O lume minunată”, organizată în colaborare cu Asociația „Ana și Copiii” din România. Expoziția, care poate fi vizionată la galeria ICR Tel Aviv în perioada 2-30 iunie 2022, este compusă din picturi și desene pe tema universului copilăriei și a naturii, realizate de copii din medii defavorizate, care primesc sprijin în centrele de zi ale Asociației „Ana și copiii” din Fundulea (județul Călărași) și Urlați (județul Prahova). Tineri artiști participanți: Iulia Duță (9 ani), Ianis Brebenaru (8 ani), Marian Sache (13 ani), Dani Dragomir (12 ani), Eva Maria Moise (4 ani), Mario Negrău (11 ani), Adrian Blajă (10 ani), Gabriel Duca (7 ani), Bianca Moise (12 ani), Andra Andronache (14 ani), Larisa Manea (13 ani), Mădălin Sache (15 ani), Mihai Negrău (13 ani), Ștefania Curelea (9 ani), Cristina Duca (10 ani), Edina Moise (8 ani), Alexandra Negrău (15 ani), Alexandra Duca (12 ani), Elena Sache (13 ani), Cristiana Ghiță (12 ani), Larisa Zamfir (13 ani), Bristena Muscă (11 ani).

În premieră, ICR Tel Aviv a organizat un eveniment de tip pop-up la sediu, și anume târgul „O lume minunată”, pe durata căruia artiști israelieni și-au expus creațiile artistice și vestimentare pe tema „Mama și copilul”. Au participat următorii artiști israelieni: Studio Rad Rags Kids, Studio Camuri, Esther Pomerantz, Mush Mush, Studio Alegrebags, Studio Glow Garden.

De asemenea, această zi a marcat și debutul unui proiect mult așteptat și necesar în Israel – cursurile de limba română (ca limbă străină) pentru copii. Lecțiile organizate și găzduite de ICR Tel Aviv sunt gratuite și se adresează copiilor cu vârste între 8 și 12 ani. Alături de profesoara Ramona Faibiș, pe parcursul a 15 lecții – ce au loc vinerea – copii vor face primii pași în învățarea limbii bunicilor și părinților.