”Mission Cimbalom” – turneu Marius Preda în Israel, 1-6 aprilie 2019

Într-un adevărat tur de forță muzicală, Marius Preda a prezentat publicului israelian proiectul ”Mission Cimbalom” în cadrul unei serii de concerte și master classes de jazz și world music care au cucerit publicul prezent la evenimentele din perioada 1-6 aprilie 2019, organizate cu sprijinul ICR Tel Aviv, pe tot teritoriul țării – de la Ierusalim, Akko și Eshkol la Givatayim, Zichron Yaakov și Rehovot.

Programul muzical al concertelor a inclus compoziţii de pe cel mai recent album al artistului, Mission Cimbalom (Universal Romania, 2017), dar şi improvizaţii ale multi-instrumentalistului român, precum și piese din repertoriul de jazz mondial (semnate de George Gershwin, Cole Porter, Duke Ellington, etc.), dar și piese tradiționale românești, precum Doina, adaptate stilului inconfundabil și instrumentului muzical special utilizat de către artistul român – țambalul. Programul muzical al concertelor, interpretat cu măiestrie de către muzicienii din România și Israel în vederea accentuării bunelor relații bilaterale existente între cele două state, a fost foarte apreciat de publicul prezent la evenimente.

Marius Preda a fost acompaniat în concerte de omologii israelieni Amikam Kimelman – saxofon, Gregory Rivkin – trompetă, Yorai Oron/Arie Welnitz – bas, și Roni Holen – tobe. Printre cei prezenți la concerte s-au numărat atât membri ai oficialităților locale din Israel, figuri proeminente ale scenei culturale israeliene, precum și diplomați israelieni de marcă.

Artistul român și-a dovedit încă o dată măiestria muzicală prin forța și energia cu care a abordat piesele din program și prin introducerea în concerte a unui instrument suplimentar – acordeonul. La finalul concertului, prestația de înaltă calitate a fost răsplătită de public cu aplauze îndelungate care a solicitat la fiecare concert un bis din partea artiștilor.

Deoarece unul dintre scopurile proiectului ”Mission Cimbalom” este acela educativ, Marius Preda a susținut și două master classes de tehnică muzicală pentru studenții departamentelor de muzică ale Academiei de Muzică și Dans din Ierusalim și a Conservatorului din Eshkol, în același timp prezentând publicului, în timpul concertelor, detalii importante privind istoria țambalului și versatilitatea acestuia în cadrul genurilor muzicale.

În lumea jazz-ului internaţional şi a fenomenului „world music”, Marius Preda este unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni ai prezentului. Multiplele sale talente ‒ ca instrumentist virtuoz, improvizator, compozitor, orchestrator şi aranjor ‒ i-au facilitat imparabila ascensiune în lumea jazzistică a ultimelor două decenii. Multiinstrumentistul a cucerit America, Japonia, Europa Occidentală. S-a născut într-o familie de lăutari. A plecat din România la vârsta de 16 ani. În 1993 s-a stabilit în Olanda, unde a frecventat cursurile Departamentului de Jazz al Conservatorului Regal din Haga, Clasa de Vibrafon. De atunci concertează în întreaga lume, în diferite formații și proiecte, devenind un nume de marcă în domeniu. A dezvoltat o nouă dimensiune a interpretării la țambal, proiectând acest instrument ancestral în avanscena jazzului mondial. Împreună cu Trio-ul Latinos do Oriente (alături de excelentisimul basist Decebal Bădilă și de percuționistul Antal Steixner) a cucerit publicul lusitan prin concertele organizate de Institutul Cultural Român din Lisabona în 2010, în succesiunea fulminantelor succese înregistrate tot acolo de renumitul grup Trigon din Chișinău, condus de Anatol Ștefăneț. Preda a evoluat pe scena Ateneului din București, alături de Filarmonica George Enescu, ca invitat al maestrului muzicii de film din Franța, Vladimir Cosma, precum şi în cadrul turneului Vladimir Cosma organizat de Institutul Cultural Român în Franţa şi Elveţia în 2016/2017. Ilustrul trompetist cubanez Arturo Sandoval, în urma colaborării sale cu Marius Preda, l-a decretat pe acesta drept unul dintre cei mai importanți muzicieni de pe scena actuală a muzicii improvizatorice.