Participare românească la festivalul „Printemps des Poètes“, ediția 2026
Institutul Cultural Român de la Paris și Ambasada României în Franța, cu sprijinul Consulatului General al României la Paris, organizează miercuri, 25 martie 2026, de la ora 19:00, în Salonul Auriu al Palatului de Behague, o seară literară desfășurată sub
Scriitoarea Flavia Teoc lansează romanul „De sidste ni dage“ la Copenhaga
Romanul De sidste ni dage (Ultimele nouă zile), semnat de Flavia Teoc și publicat recent de editura em, cu sprijinul Fundației Daneze de Artă – Kunstfonden, va fi lansat la Copenhaga sâmbătă, 28 martie 2026, ora 14. 00, la Reședința Ambasadorului României
Matei Vișniec invitat la Riga în cadrul Lunii Francofoniei
Celebrată anual în luna martie, Luna Francofoniei la Riga aduce împreună corpul diplomatic al statelor francofone — Belgia, Bulgaria, Canada, Franța, Republica Moldova și Elveția — într-un program divers de evenimente dedicate limbii și culturii franceze.
Literatura română în lume: citim astăzi pentru o zi de mâine mai bună. România la Târgul de Carte de la Bruxelles, ediția 2026
Institutul Cultural Român participă, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, la cea de-a 55-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Bruxelles, programat în perioada 26-29 martie 2026, la Centrul de expoziții Tour&Taxis. Vizitatorii interesați
Prezentarea cărții „Die Roma”, autoare Madeline Potter, la European Roma Institute for Arts and Culture, Berlin
Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” organizează lansarea și prezentarea volumului „Die Roma: Eine Geschichte von Identität und Widerstand” de Madeline Potter, vineri, 20 martie, ora 18:00, la sediul European Roma Institute for Arts and Culture (ERIAC)
„Antologia poeziei galiciano-portugheze. Secolele XII-XIV”, ediție bilingvă, prezentată la ICR Lisabona
Institutul Cultural Român de la Lisabona, în colaborare cu Ambasada României în Republica Portugheză, organizează prezentarea volumului bilingv Antologia poeziei galiciano-portugheze. Secolele XII-XIV (Antologia da poesia galeco-portuguesa. Seculos XII-XIV) apărut
ICR inaugurează Serile „Lettre Internationale” cu un dublu recital de Ziua Internațională a Poeziei
Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții organizează sâmbătă, 21 martie, de la ora 18:00, evenimentul intitulat „Textura catifelată a sensului”. Recital de poezie cu Floarea Țuțuianu și Domnica Drumea. Acesta va avea loc la Librăria
Svetlana Cârstean la Festivalul Goranʼs Spring Poetry de la Zagreb de Ziua Internațională a Poeziei
Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, sprijină participarea poetei Svetlana Cârstean la ediția din 2026 a festivalului Goranʼs Spring Poetry de la Zagreb, Croația, în cadrul căruia va lua parte la mai multe evenimente, printre care și
Întâlniri literare cu scriitorul Cristian Fulaș la Nantes
Institutul Cultural Român de la Paris sprijină participarea scriitorului Cristian Fulaș la Festivalul Atlantide – Littératures – Monde de la Nantes, desfășurat în perioada 19-22 martie 2026, manifestare care pune accent pe diversitatea lingvistică, culturală
Povești emoționante despre creșterea unui copil cu autism: întâlniri literare cu Ana Dragu și fiul său, Eduard, la Varșovia și Lublin
În perioada 18-20 martie 2026, Institutul Cultural Român de la Varșovia organizează două întâlniri literare cu Ana Dragu și Eduard Dragu, autorii volumului Mâini cuminți. Tot ce e greșit și tot ce e frumos pe lume, apărut în Polonia la Editura Książkowe
În prim-plan: Literatura actuală din Republica Moldova. Identitate și memorie
Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin organizează, în colaborare cu Ambasada României și Ambasada Republicii Moldova în Republica Federală Germania, în data de 17 martie 2026, ora 19. 00, în Sala 2 a clădirii care adăpostește sediul său
România la Târgul de Carte de la Londra 2026: Romanian Literature, Foreign Address
În perioada 10-12 martie, Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții și Institutul Cultural Român din Londra, organizează participarea României la Târgul de carte de la Londra (London Book Fair), unul dintre cele mai mari evenimente din lume dedicate