Festivalul filmului românesc de la Nantes, ediția a 5-a

În perioada 11-14 iunie 2026, va avea loc la Nantes cea de-a cincea ediție a festivalului de film românesc, organizată de Centrul cultural franco-român din Nantes cu sprijinul ICR Paris, în colaborare cu parteneri locali de tradiție ai festivalului (Primăria din Nantes, Maison del'Europe, sala de cinema Le Cinématographe, Cosmopolis, școala de cinema Ciné Créatis, Radio Prun', Euradio Nantes, RFIRomânia etc.), cărora li se adaugă, pentru prima oară, Universitatea din Nantes.

Programul festivalului include proiecții în avanpremieră în Franța: Nu mă lăsa să morde Andrei Epure, Vulturii din Țaga de Adina Popescu și Iulian-Manuel Ghervas, Vis. Viață de Ruxandra Gubernat, Catane de Ioana Mischie și Horia de Ana-Maria Comănescu, ultimele trei în prezența regizoarelor, urmate de fiecare dată de o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Din agenda festivalului fac parte, de asemenea, filme premiate la nivel internațional și extrem de apreciate în Franța: Anul Nou care n-a fost de Bogdan Mureșanu, Atlasul Universului de Paul Negoescu (prezentat anul acesta la Cannes în secțiunea Écrans Junior) și Kontinental'25 de Radu Jude, precum și o selecție de scurt-metraje, programul fiind completat de o expoziție a artistului Alexandru Preda și un atelier artizanal.

Filmele proiectate în cadrul festivalului vor fi prezentate de cineastul Horea Lapteș.

Tema ediției din acest an este « La Roumanie dans l’objectif de la jeunesse » (România prin obiectivul tinerilor), o explorare a culturii române prin prisma unei generații dornice de aventură, cu preocupările, dorințele și emoțiile care o caracterizează, dar și cu frustrările și constrângerile pe care caută să le depășească printr-o căutare de sine la care participă familia, prietenii apropiați, dar și noile cunoștințe întâlnite pe parcursul unor odisei moderne ce-și poartă spectatorii din inima metropolei până în satele pierdute în inima unei Românii mereu surprinzătoare.

Prin natura programării pe care o propune și tematica întâlnirilor cu cineaștii români invitați, precum și prin parteneriatul cu școala de filmCiné Créatis, FFRN atrage un public preponderent tânăr, interesat de cultura română contemporană, și contribuie în mod semnificativ la intensificarea dialogului franco-român în regiune. Înfrățit încă din 1990 cu Cluj-Napoca, Nantes a devenit pe parcursul anilor o metropolă dinamică și vibrantă, cu o puternică prezență românească, pentru care festivalul a devenit de-a lungul timpului unul dintre reperele principale ale verii culturale, acesta oferind totodată publicului francez și francofon o ocazie, așteptată cu mult interes, de a descoperi de fiecare dată noi aspecte ale culturii și cinematografiei românești.