Cultura română, ovaționată de Ziua Națională la Palatul Artelor BOZAR din Bruxelles

Cel mai important concert dintre cele organizate de ICR cu ocazia Zilei Naționale a României a avut loc la Palatul BOZAR din Bruxelles, în cadrul Festivalului de arte EUROPALIA ROMÂNIA. Doi artiști români de renume internațional, Cristian Macelaru și Andrei Ioniță, îmbrăcați în cămăși tradiționale românești, au interpretat alături de Orchestra Națională a Belgiei „Rapsodia română nr. 1 în La major”, de George Enescu, „Concertul pentru violoncel şi orchestră”, de Edward Elgar și „Simfonia nr. 5”, de Serghei Prokofiev.

Evenimentul, care a fost un succes remarcabil, a avut și un moment de mare emoție atunci când Andrei Ioniță a oferit un cadou audienței: a interpretat imnul național la violoncel. Toată sala a aplaudat îndelung în picioare, iar deja celebra expoziție „Brâncuși. Sublimarea formei”, organizată în același loc, a dus la apogeu semnificația culturii române în lume.

„Am văzut operele lui Brâncuși peste tot pe unde am călătorit, pentru că este un artist pe care caut să-l înțeleg. Dar această expoziție, mi-a plăcut cel mai mult pentru că permite vizitatorului să o înțeleagă de la început și să vadă cum a ajuns Brâncuși la esența artei la sfârșit”, a afirmat Cristian Măcelaru. El a adăugat că este foarte fericit să descopere că „o singură linie e destul ca să reprezinte o esență atât de frumoasă și de simplă, dar complexăˮ.

La rândul lui, Andrei Ioniță a declarat: „Este extraordinar să am şansa de a concerta cu ocazia Zilei Naţionale alături de un dirijor român chiar în inima capitalei europene”.

Președintele interimar al ICR, Mirel Taloș, este cel care a apreciat concertul Cristian Măcelaru și Andrei Ioniță drept cel mai important dintre cele organizate de ICR cu ocazia Zilei Naţionale: „Mă bucur enorm că am reușit să marcăm cei 101 ani ai României prin întâlnirea dintre Brâncuși și Enescu”.

„Programul complex al Festivalului EUROPALIA ROMÂNIA, coordonat de ICR, a culminat în data de 1 decembrie 2019 cu acest concert extraordinar. A fost o seară impresionantă care va rămâne în istoria diplomației culturale românești”, a conchis Liliana Țuroiu, coodonatorul EUROPALIA ROMÂNIA.

EUROPALIA

Festivalul Internaţional de Artă EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia și în țări învecinate - Franța, Olanda, Luxemburg și Germania sau Marea Britanie. Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului EUROPALIA, proiect de anvergură desfășurat în perioada octombrie 2019 - februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului, alături de Asociația EUROPALIA International, organizatorul tradițional al manifestării. Cea de-a 27-a ediție a Festivalului EUROPALIA este dedicată României.