"Cu ochii pe Istanbul"- expoziție de fotografie semnată Romeo Cătălin Călugăru

Institutul Cultural Român "Dimitrie Cantemir" de la Istanbul vă invită să fiți pentru 3 săptămâni "Cu ochii pe Istanbul". Expoziția este semnată de Romeo Cătălin Călugăru, unul dintre românii care trăiesc la Istanbul, bine adaptat locului și care și-a creat un nume în perimetrul fotografiei de fashion, cu precădere.

Joi, 23 februarie 2017, de la ora 18.30 la sediul ICR Istanbul din Siraselviler nr. 21, Taksim, Beyoğlu va avea loc vernisajul expoziției de fotografie.

Sunt 34 de instantanee, format 40 cm x 60 cm, realizate într-o manieră proprie și personalizată. "Cu ochii pe Istanbul" aduce în Conacul Musurus Pașa, clădire cu istorie îndelungată, peisaje istanbulite din perspectiva unui profan al locului care, odată stabilt aici, îl surpinde cu noi și noi valențe. Trecând în prima fază prin etapele de descoperire efectivă, a ajuns să iubească locul privindu-l cu alți ochi. De aici nu a mai fost decât un singur pas către redescoperirea Istanbulului, de aceasta dată printr-un obiectiv, moment care i-a inspirat și titlul celei mai noi expoziții, organizate în colaborare cu ICR Istanbul, "Cu ochii pe Istanbul".

Proiectul de față vine în întâmpinarea unui român care trăiește în Istanbul. Este o modalitate de a identifica, susține și promova acei români din Turcia, care s-au integrat contextului local și care desfășoară activități culturale în țara de adopție.

Romeo Cătălin Călugăru s-a născut la 5 septembrie 1974 la Onești, județul Bacău, fiind specializat în mai multe multe domenii de activitate, dar pasiunea lui rămâne fotografia.

Romeo Cătălin Călugăru a început cursuri de specializare în domeniul fotografiei în Turcia și a obținut prima diplomă de fotograf pentru peisaje în 2003. După doi ani a absolvit primele seminarii de fotografie profesionistă. Au urmat alți ani de practică, sub îndrumarea unor profesioniști în domeniul fotografiei și a lucrat în ateliere fotografice profesioniste în Istanbul. Apoi s-a reorientat către fotografia de fashion și portrete. În 2010, Romeo Cătălin Călugăru obține primul premiu pentru activitate. Peste încă un an, urmează o serie de ateliere profesioniste susținute de fotografi atestați internațional, desfășurate în Antalya, Alanya, Capadochia, unde și-a dezvoltat abilitățile tehnice și a acumulat noi cunoștințe în domeniu. În 2014, Romeo Cătălin Călugăru a câştigat prima diplomă pentru folosirea luminii în fotografie, la Istanbul, iar în următorul an este recompensat cu o diplomă pentru folosirea flash-ului într-un studio de fotografie, ambele acordate de ,,Burak Bulut Fotograf Atoliye''.

Romeo Cătălin Călugăru a participat în cadrul unor competiții de fotografie profesionistă la WPPİ (asociația fotografilor profesionişti internaționali), ISPW și SWPP. În 2015 obține diploma şi placheta PWT (Photo Workshop Turkyie), în Antalya, iar în 2016, mențiune la MWPPİ, în Capadochia. Este membru al comunitatății fotografilor profesionişti MYWED.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 23 februarie 2017 - 10 martie 2017, de luni până vineri, între orele 09.00 -17.00, la sediul ICR Istanbul.