Cineaști români la cea de-a 32-a ediție a IFSAK International Short Film Festival

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” sprijină participarea cineaștilor români la cea de-a XXXII-a ediție a IFSAK International Short Film Festival, care se desfășoară în perioada 11–15 martie 2026, la Sahne Pulchérie, Istanbul. România este prezentă în selecția internațională a festivalului cu două scurtmetraje: „Magicianul” („The Magician”), în regia lui Bogdan Mureșanu, și „The Book”, în regia lui Dumitru Grosei.

Programul include, pe lângă proiecțiile filmelor, o serie de evenimente dedicate dialogului profesional între cineaști români și turci. În data de 12 martie 2026, de la ora 16.00, la Metrohan Istanbul, va avea loc panelul „Cinematografia contemporană românească — perspective și scurtmetraj”, la care vor participa regizorii Bogdan Mureșanu și Dumitru Grosei, alături de un regizor turc, într-o discuție despre evoluția cinematografiei românești și provocările producției actuale.

În 14 martie 2026, la Sahne Pulchérie, vor avea loc proiecțiile scurtmetrajelor românești din selecția internațională, urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu regizorul Dumitru Grosei și de un masterclass susținut de Bogdan Mureșanu, dedicat procesului de creație în filmul de animație.

Scurtmetrajul „Magicianul” / „The Magician” (2025), regia Bogdan Mureșanu, este o animație plasată în Sulina anului 1910, în ziua inaugurării primei centrale electrice, propunând o reflecție poetică asupra dispariției lumilor vechi în fața progresului. „The Book” (2024), regia Dumitru Grosei, este un film experimental fără dialog, care urmărește transformarea existenței unui bărbat după descoperirea unei cărți, explorând puterea ideilor și fragilitatea rutinei cotidiene.

Participarea filmelor românești în selecția oficială, precum și implicarea realizatorilor în paneluri, întâlniri profesionale, sesiuni Q&A și masterclass-uri contribuie la creșterea vizibilității internaționale a creatorilor români și la consolidarea dialogului cultural româno-turc.