A murit poetul Sándor Kányádi

Institutul Cultural Român își exprimă regretul față de dispariția poetului maghiar din Transilvania, Sándor Kányádi, una din figurile marcante ale poeziei maghiare contemporane.

Născut în România într-o familie de țărani secui, Kányádi a absolvit în 1954 Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, obtinând diploma de profesor, cu specializare în limba și literatura maghiară.

De la o vârstă fragedă a scris poezii și a lucrat pentru diverse periodice. Cunoscutul scriitor Páskándi Géza îl incurajează să-și publice prima poezie - în anul 1950 - în revista ”Ifjú munkás” (Tânărul muncitor) din București. Întâiul volum de poezii intitulat ”Ciresul inflorit” apare în 1955.

A fost distins cu premii naționale și internaționale, printre care Premiul Herder, Premiul Kossuth, Central European Time Millennium Prize și Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A fost decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler (2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii”.