VOLUNTARIAT / Campanie socială de lectură destinată copiilor defavorizaţi

Booktopia.ro, prima reţea socială complexă destinată cititorilor pasionaţi din România, lansează în această primăvară campania socială de lectură, în sistem de voluntariat, Citeşte pentru doi!, care îşi propune să reinstaureze o veche funcţie a lecturii: cea socială.
Timp de patru weekenduri consecutive – 17/18 şi 24/25 martie, 31 martie/1 aprilie şi 7/8 aprilie –, voluntarii sunt invitaţi să-şi rezerve o oră pentru a ajuta un copil dintr-o categorie defavorizată citind. Booktopia.ro le pune la dispoziţie o modalitate simplă de înscriere online, însoţită de sugestii de titluri alese special şi oferite cu reducere de 30% de către librăria online elefant.ro. Fiecare dintre cei implicaţi va afla detalii despre copiii aflaţi în programul de lectură şi poveştile lor preferate sub îndrumarea fundaţiei Hope and Homes for Children.
Înscrierile se fac între 5 şi 16 martie.

Poiect iniţiat de Booktopia.ro şi organizat în parteneriat cu Hope and Homes for Children şi elefant.ro.

Detalii suplimentare: www.booktopia.ro/citestepentrudoi