Violonista Alda Dizdari, artistă de origine albaneză educată în școlile muzicale românești și recunoscută pentru sensibilitatea interpretării sale, debutează în cadrul Seriei Concertelor Enescu cu un recital plin de melancolie și grație, ce aduce la viaţă reveriile vaporoase ale idealurilor din La Belle Epoque. Alda Dizdari va fi acompaniată de pianistul Tom Blach.
Program:
Ernest Chausson - Poème
George Enescu - Suita Impresii din copilărie
Jean Sibelius - Ballade Op.115 No. 2; Berceuse Op.79 No. 6; The Bells Op. 115 No. 4
Maurice Ravel - Sonata pentru vioară şi pian
Alda Dizdari este considerată de critica internaţională o violonistă de excepţie, cu un repertoriu impresionant de divers. Artista, acum rezidentă în Marea Britanie, a absolvit Conservatorul din Bucureşti, după care şi-a continuat studiile la Universitatea din Illinois, unde a fost studenta renumitului violonist român Şerban Lupu. Alda Dizdari este un promotor neobosit al lucrărilor enesciene, ea înregistrând, printre altele, un CD cu sonatele pentru pian şi vioară ale lui George Enescu, prezentate anterior la Wigmore Hall. Debutul său la Wigmore Hall şi Purcell Room, două dintre cele mai prestigioase scene muzicale din Londra, s-a bucurat de un imens succes şi a condus la numeroase apariţii pe BBC Radio 3 şi concerte în toată Europa şi Statele Unite ale Americii. Selectată în mai 2011 de publicaţia muzicală "Gramophone" la categoria "Muzicieni ce trebuie urmăriţi", Alda Dizdari a urmat un turneu britanic foarte dens pe întreg parcursul acelui an.
Tom Blach a studiat cu John Barstow şi Zu Chun Zee, la Royal College of Music. De la debutul său londonez din 1987, sub auspiciile Park Lane Group, artistul a colaborat cu o serie de personalităţi muzicale britanice. Pianistul a avut numeroase apariţii televizate la BBC şi la televiziuni din Spania, Franţa sau Germania. A susţinut recitaluri în săli de concert importante din Marea Britanie şi Europa.
Când: 7 noiembrie 2013, 7 pm;
Unde: Institutul Cultural Român din Londra.
Intrarea este liberă, dar numărul locurilor este limitat. Recomandăm ca rezervările să fie făcute din timp. Pentru a vă rezerva locurile, vă rugam contactaţi-ne la tel: 0207 752 0134 sau e-mail: office@icr-london.co.uk.