Uranus-Rahova_2

Publicatia „Uranus-Rahova", apare bilunar, este fata-verso si prezinta o harta a evenimentelor, oameni care locuiesc sau lucreaza in Uranus-Rahova, interviuri, articole despre istoria locurilor si argumente pentru vizitarea zonei – de la Piata de flori sau Slow Food Tirgul Taranului pina la singurul cinematograf 6D din Bucuresti, aflat la Liberty Center.

„Uranus-Rahova este un loc plin de viata, un mix colorat, plin de contraste, cu un potential extraordinar. Intr-un Bucuresti care si-a distrus in mare parte zona istorica, supravietuirea acestui colt de Rahova este un mic miracol. Care exista in tacere, stigmatizat pe nedrept, dar incapsulind mai multa viata adevarata decit multe alte locuri din Bucuresti. Si care incepe sa se trezeasca la viata", declara Diana Capatina, Creative Director & Managing Partner Re:ply.

„Aflata la doar citeva minute de Palatul Parlamentului si de Piata Unirii, Rahova are un potential de dezvoltare impresionant. Unul dintre motoarele schimbarii este, de 9 luni incoace, Liberty Center, unde locuitorii zonei au redescoperit placerea de face cumparaturi sau de a petrece momente placute impreuna cu familia sau prietenii intr-un spatiu primitor si elegant, chiar in apropierea casei lor. Noua publicatie va fi cu siguranta un bun ghid pentru toti cei care vor sa descopere promotiile noastre, dar si evenimentele speciale pe care le organziam aici si cu care i-am obisnuit deja pe clientii nostri fideli", sustine Ligia Rosu, Marketing Director, Liberty Center.

„Desi vorbeste despre prezent si uneori despre trecut, aceasta foaie a cartierului Uranus-Rahova este despre viitor. Despre un Bucuresti care-si asuma realitatile, trecutul, erorile si care indrazneste sa se re-creeze, cu viziune si responsabilitate, ca un oras in care sa ne faca placere sa traim impreuna", Teodor Frolu, Partener & Co-Manager, DC Communication.

Publicatia se distribuie gratuit in zona Uranus-Rahova – la Liberty Center, The Ark, Muzeul National de Arta Contemporana, ICR, Green Hours, Librariile Carturesti – si in alte locatii selectate din centrul capitalei. Publicatia are si o pagina pe Facebook, unde pot fi citite articolele si unde vizitatorii pot face comentarii, pune intrebari despre evenimentele care au loc in zona sau unde pot posta ei insisi imagini, mai vechi sau mai noi, din Uranus-Rahova.


numarul 2