Tradiţie şi spiritualitate românească în Timoc (Serbia)

Traditie si spiritualitate romaneasca in Timoc (Serbia)

Marți, 3 mai 2016, va avea loc la Mălainiţa, în Serbia, Festivalul de Paște al românilor din Timoc, eveniment cu tradiție organizat în parteneriat de asociaţii reprezentative ale românilor din Timoc, sub patronajul Parohiei Ortodoxe Române din Mălainiţa şi Remesiana, şi sprijinit și în acest an de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Granițelor și Limba Română.

Programul va cuprinde spectacole de muzică şi dansuri populare româneşti ale unor ansambluri locale, solişti şi dansatori români/vlahi din Timoc (NE Serbiei), respectiv din satele cu populaţie majoritar românească, respectiv din Lubnița și Bogovina. Din România, un recital extraordinar îl va susține interpreta de muzică populară Mariana Ionescu Căpitănescu, alături de grupul folcloric „Ciuleandra" din Ploiești, județul Prahova. Corul protopopiatului Daciei Ripensis, „Sf. Mucenic Ioan Valahul", va interpreta în deschidere o serie de cântece bisericești specifice sărbătorilor pascale.

Manifestarea va avea loc, începând cu ora 9.00, pe pajiştea din faţa Bisericii Sf. Arhangheli şi Preacuvioasa Maica Parascheva din Mălainița, simbolul românismului din Timoc, şi va fi precedată de slujba religioasă oficiată de protopop iconom stavrofor Boian Alexandrovici, vicarul Timocului, alături de preoţi ai protopopiatului Daciei Ripensis

Conform asociaţiilor româneşti din Serbia, comunitatea românească este concentrată în special în arealul delimitat de râul Morava (la apus), Dunăre (partea de nord) şi Timoc (partea de sud-est) şi, după surse comunitare, numărul românilor/vlahilor din această zonă este de peste 300.000. Aceştia trăiesc în 154 de localităţi (sate şi comune) compacte din punct de vedere etnic şi în 48 de localităţi cu populaţie mixtă româno-sârbă. Situaţia în cadrul comunităţii româneşti din Serbia de Nord-Est (Timoc) este una dificilă, românii din zonă nefiind recunoscuţi ca minoritate naţională şi, implicit, nebeneficiind de drepturile şi libertăţile aferente. Românii/vlahii din Timoc sunt consideraţi „un grup etnic de origine necunoscută", încercându-se acreditarea ideii că ar fi de origine slavă.