Spaţii şi lumi în Evul Mediu. Premise culturale ale Europei comune

Vineri, 17 şi sâmbătă, 18 octombrie 2008, în cadrul Colocviului internaţional „Spaţii şi lumi în Evul Mediu. Premise culturale ale Europei comune", organizat de Centrul de Studii Medievale din Universitatea Bucureşti, în parteneriat cu Colegiul Noua Europă şi Institutul Cultural Român, la sediul ICR (Aleea Alexandru 38, Bucureşti) va avea loc o serie de comunicări ştiinţifice dedicate operei şi personalităţii Spătarului Nicolae Milescu. Vor susţine comunicări Cătălina Velculescu (VESTIGIA Manuscript Research Center, Graz), Zamfira Mihail (Institutul de Studii Sud-Est Europene, Bucureşti), Gheorghe Bobână (Academia de Ştiinţe, Chişinău), Adrian Muraru (Universitatea „A.I. Cuza", Iaşi), Rodica Pop (Biblioteca Metopolitană, Bucureşti), Eugen Ciurtin (Institutul de Istoria Religiilor, Bucureşti), Daniela Dumbravă (Warburg Institute, Londra), Noël Golvers (Universitatea Catolică, Louvain).