Sanda Miller conferențiază la București, la invitația ICR

Sanda Miller conferentiaza la Bucuresti, la invitatia ICR

Institutul Cultural Român, prin intermediul reprezentanței sale de la Londra, organizează, în cadrul liniei de mobilitate a profesioniştilor culturali din alte ţări interesaţi să desfăşoare proiecte cu artişti şi organizaţii din România, o serie de evenimente menite să dezvolte relațiile de schimb cultural între mediul academic britanic și cel românesc.

Sanda Miller, istoric și critic de artă și modă, vine la Bucureşti pentru a susține conferințe și prelegeri, unele deschise publicului, altele destinate mediului academic și studenților. Programul inițiat de doamna Miller – „ Moda: Teorie si Practică” - are la bază necesitatea elaborării unor demersuri teoretice coerente și solide în zona artelor plastice și decorative

Așadar, pe 19 noiembrie, Sanda Miller va susține prelegerea „Teoria modei” pentru studenții Departamentului Modă din cadrul Universității Naționale de Arte (UNARTE).

Pe 21 noiembrie, în Amfiteatrul Universității Naționale de Arte din Calea Griviței, nr. 28, începând cu ora 10.00, va avea loc conferința „Moda: Teorie și Practică”, deschisă publicului. Aceasta va cuprinde două secțiuni: „Critica de modă” și „Jurnalism: categoriile principale în jurnalismul contemporan”. Prima prelegere pornește cronologic de începutul criticii (Aristotel: Poetica), punctează contextele culturale ale secolelor XVII (Academia de Belle Arte la Paris) și XVIII (estetica și conceptul de gust în artă și modă), și ajunge cu referințele până la secolul XX (cu exemple din presă). Pe acest subiect Sanda Miller a publicat o carte în colaborare cu Peter McNeil, profesor la University of Technology Sydney, Australia: „Fashion Criticism (History, theory and practice)”, editura Bloomsbury în 2014, volum care va fi prezentat cu acest prilej. În secțiunea dedicată jurnalismului de modă se va discuta despre principalele categorii de știri din jurnalismul contemporan (în engleză: hard news, features, profiles and interviews and the art reviews) și modul în care acestea trebuie pregătite și scrise pentru a ajunge să fie publicate. Tot împreună cu Peter McNeil, doamna Miller a publicat în 2018 cartea „Fashion Journalism (History, theory and practice)” la editura Bloomsbury.

În perioada șederii la București, doamna Miller se va întâlni cu designeri de modă și reprezentanți ai industriei de fashion și va avea întrevederi cu reprezentanți ai mediului cultural și academic din România în vederea inițierii unor parteneriate cu universități, galerii și muzee britanice.

Sanda Miller este membră a Association Internationale de critiques d'Art (AICA), secția Britanică. Pe parcursul carierei sale de jurnalist a scris articole pentru presa națională britanică și pentru reviste de specialitate din Marea Britanie, Europa și Statele Unite. S-a născut în Timișoara, a absolvit London University în 1972, iar doctoratul său a avut ca subict arta lui Constatin Brâncuși. A predat la London University, Canterbury College of Art, Southampton Solent University, Istituto Marangoni, London și la Milano Fashion Institute (MFI).

A fost invitată să susțină prelegeri la Birkbeck College, Courtauld Institute of Art, Londra, University of Lausanne, University of Neuchatel (Elveția), Ruskin School of Art (Oxford), Accademia di Belle Arti (Florența).

A publicat articole în Art Scribe, Art Monthly, Art Line, Print Quarterly, The Burlington Magazine, Apollo Magazine, Sculptors Quarterly, Art Press, Art International, Gazette des Beaux-Arts, Artforum și a fost corespondent pentru Art Press France, The Irish Art Review.

A scris numeroase cronici de expoziții, dintre care amintim „Paul Poiret: King of Fashion” - Costume Institute at the Metropolitan Museum of Art, New York; „Surreal Things”, Victoria and Albert Museum, Londra; „Seduction (250 Years of Sexuality in Fashion)” The Museum at the Fashion Institute of Technology (FIT), New York; „ Yohji Yamamoto” - Victoria and Albert Museum, Londra; precum și recezii de carte și texte ale unor cataloage de artă.