România, reprezentată de Cosmin Perța la Festivalul Internațional de Poezie Los Confines din Honduras

În perioada 21–26 mai 2025, România va fi reprezentată la Festivalul Internațional de Poezie Los Confines, desfășurat în Honduras, de către poetul Cosmin Perța, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Ajuns la cea de-a IX-a ediție, Los Confines International Poetry Festival este unul dintre cele mai importante evenimente literare dedicate poeziei din America Latină, reunind anual autori de prestigiu din peste 25 de țări și consolidând un spațiu de dialog, schimb cultural și promovare a poeziei contemporane la nivel internațional.

Pe parcursul celor șase zile de festival, peste 30 de evenimente – lecturi publice, lansări de carte, dezbateri și ateliere – vor avea loc în trei dintre cele mai importante orașe din Honduras: Gracias, Lempira și Copán Ruinas.

Cosmin Perța susține patru lecturi publice, participă la trei mese rotunde internaționale, iar poezia românească este prezentă în librăriile și spațiile culturale din Honduras prin lansarea volumului său bilingv El frescor de la gravilla a tu paso (Editorial Éfímera, 2025), în traducerea Elenei Borrás García. Volumul va fi lansat oficial în toate cele trei orașe-gazdă ale festivalului.

Institutul Cultural Român sprijină activ participarea lui Cosmin Perța la acest eveniment, ca parte a strategiei sale de susținere a literaturii române pe scene internaționale relevante. Promovarea autorilor români în spații culturale emergente și în dialog cu alte culturi poetice ale lumii este o misiune esențială a ICR, care contribuie la consolidarea prestigiului culturii române în afara granițelor.

Prezența lui Cosmin Perța la Los Confines oferă o platformă de vizibilitate importantă pentru poezia română contemporană în America Centrală, întărind legăturile literare dintre România și țările hispanofone și punând în lumină preocupările estetice și existențiale ale unei generații de poeți care se exprimă dincolo de frontiere.