„România la Conferinţa de Pace de la Paris 1919-1920“ - conferință susținută de prof. Dumitru Preda la Lyon

Cu sprijinul Institutului Cultural Român, prof. univ. dr. Dumitru Preda a susținut conferința cu tema „România la Conferinţa de Pace de la Paris 1919-1920“ în data de 3 iunie 2019, la Institutul de Studii Politice din Lyon. La evenimentul organizat de Consulatul General al României la Lyon a fost prezent și Emmanuel de Vacon, strănepotul generalului și scriitorului René Chambre.

Prof. Dumitru Preda a prezentat cu această ocazie studiul introductiv tradus în engleză şi franceză „România la Conferinţa de Pace de la Paris 1919-1920” (Documente diplomatice, vol. 1, ediţie de Dumitru Preda, Ioan Chiper şi Alexandru Ghişa, Editura Semne, Bucureşti, 2010). Volumul reflectă ampla activitate diplomatică a Guvernului român pentru recunoaşterea de jure a noii realităţi politice înfăptuită prin voinţa naţiunii române în cursul anului 1918. Cele 528 documente selectate redau în mod convingător efortul depus de înaltele autorităţi române şi de Centrala Ministerului de Externe, de reprezentanţii diplomatici ai ţării la Paris şi în principalele capitale europene.

Prof. univ. dr. Dumitru Preda este profesor universitar de istorie şi ştiinţe politice, şi diplomat. A fost şef al Arhivei Istorice și Director al Direcţiei Arhivelor Diplomatice şi primul observator al României delegate pe lângă UE a Arhivelor Diplomatice. A fost delegat permanent adjunct al Ministerului Afacerilor de Externe pe lângă UNESCO Paris şi Director al Direcţiei pentru Originarii din România. În perioada 2011-2016 a fost Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar la Havana, Cuba. De asemenea, este profesor universitar de istorie şi ştiinţe politice din anul 2001, cadru didactic universitar asociat la Academia Militară, Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti, Universitatea Banatului-Timişoara, Universitatea Ovidius din Constanţa etc. Este membru şi trezorier al Biroului Comisiei Internaţionale de Istorie a Relaţiilor Internaţionale şi membru al Comitetului de Bibliografie al Comisiei Internaţionale de Istorie Militară. De asemenea, este autor, co-autor şi editor/coordonator a peste 55 volume şi 180 studii şi articole ştiinţifice publicate în România şi în străinătate.