Recital de pian în aer liber susţinut de Andrei Licareţ la Varşovia

Vremea neprietenoasă nu i-a oprit pe melomanii varşovieni să vină duminică, 19 iulie, în Parcul Lazienki, pentru a-l asculta pe pianistul Andrei Licareţ într-un spectaculos minirecital Chopin.
Organizate de 50 de ani, de către municipalitate, în cel mai întins parc din Varşovia, Concertele Chopin reprezintă unul dintre cele mai importante programe culturale estivale din capitala poloneză. În fiecare duminică, pe o estradă amenajată chiar lângă statuia marelui compozitor, vin să concerteze din muzica lui Chopin cunoscuţi pianişti polonezi şi străini.
Andrei Licareţ este primul muzician din România care figurează în programul Concertelor Chopin. Premiat la cele mai competitive concursuri internaţionale, atât pentru virtuozitate cât şi pentru lecturile mature ale partiturilor, el a reuşit să facă irelevante condiţiile climaterice ostile ale verii varşoviene.
Aflat pentru prima dată într-un asemenea context, tânărul pianist nu s-a lăsat intimidat şi le-a oferit celor aproximativ 250 de melomani veniţi să-l asculte o interpretare proaspătă, precisă, nu de puţine ori încărcată de dramatism a muzicii lui Chopin, care a fost răsplătită din plin cu aplauze.

Concertul, organizat cu sprijinul ICR Varşovia, a durat o oră şi a cuprins unele dintre piesele cele mai cunoscute ale compozitorului polonez. După concert, Andrei Licareţ a fost acaparat de publicul doritor să ceară autografe şi să se fotografieze cu protagonistul acestei după-amieze neobişnuite în care muzica şi talentul au învins capriciile vremii.