




Din luna iunie a acestui an pe site-ul proiectului PHONODIA (http://phonodia.unive.it/) sunt accesibile înregistrări audio cu vocile poeţilor români contemporani, însoţite de textul poeziilor, citit sau recitat de aceştia în limba română.
Phonodia este o arhivă on-line, creată sub egida Departamentul de Studii Umanistice al Universităţii Ca' Foscari din Veneţia, dedicată poeţilor contemporani, ce are ca punct central de interes vocea autorilor şi legătura dintre aceasta şi limbajul poetic contemporan. Arhiva conţine înregistrări ale vocilor poeţilor din întreaga lume, realizate în timp ce aceştia citesc sau recită câteva poezii proprii, selectate de ei înşişi.
În anul 2016 Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia a început colaborarea cu platforma Phonodia, coordonată de Prof. Elide Pittarello şi gestionată de dr. Alessandro Mistrorigo, pentru includerea vocilor şi operelor poeţilor români contemporani în această arhivă. Sunt deja accesibile versurile şi înregistrările realizate de poetul Nicolae Dabija, urmând ca în perioada următoare să fie postate poezii de: Ana Blandiana, Ruxandra Cesereanu, Elena Vlădăreanu (Fotografia Ana Blandiana: nineoclock.ro; Elena Vlădăreanu: promosaik.blogspot.it; Ruxandra Cesereanu: alchetron.com)
Materialele sunt însoţite de prezentări ale autorilor în limba engleză.
Platforma poate fi accesată aici: http://phonodia.unive.it/
Tel. +39. 0415242309, e-mail: istiorga@tin.it
INSTITUTUL ROMÂN DE CULTURĂ ŞI CERCETARE UMANISTICĂ DE LA VENEŢIA