Participare românească la Festivalul de film de scurtmetraj de la Clermont-Ferrand

Realizatoarea Roxana Stroe şi producătoarea Gabriela Suciu vor prezenta, în cadrul Festivalului de film de scurtmetraj de la Clermont-Ferrand, filmul-proiect „Appalachia”,frumoasa poveste reinventată a lui Romeo şi a Julietei, care a fost ales pentru secţiunea Short Film Market, pentru a reprezenta România. Festivalul de film de scurtmetraj de la Clermont-Ferrand are loc în perioada 3-6 februarie 2020.

În cadrul acestei secțiuni intitulate „Euro Connection”, aflată la cea de-a 11a ediție și ale cărei prime 10 ediții au permis finalizarea a 87 de filme, dintre care 44 în coproducție internațională, Roxana Stroe și Gabriela Suciu trebuie să prezinte proiectul lor astfel încât să primească oferta unui coproducător. Rolul Roxanei Stroe va fi, deci, să convingă coproducătorii posibili asupra importanței introducerii elementului religios, spiritual, în această poveste romantică, asupra necesității apariției unei reinterpretări contemporane, iar cel al Gabrielei Suciu va fi de a promova avantajele unei coproducții românești. Cele două invitate din România vor avea fiecare la dispoziție câte 7 minute, în cadrul celui mai important festival de scurtmetraje din lume.

Euro Connection este principala întâlnire profesională a scurtmetrajului. Obiectivul acestor întâlniri este stimularea partenariatelor între societăți de producție, finanțatori și societăți de distribuție europene și internaționale. Viitoarea ediție deci, cea din 4 și 5 februarie, în cadrul căreia sunt invitate să reprezinte România Roxana Stroe și Gabriela Suciu, este articulată în jurul unor sesiuni de pitchs (prezentări) de proiecte, de schimburi informale între producători și participanți. Euro Connection este organizată de asociația Sauve Qui Peut le Court Métrage (Salvează cine poate scurtmetrajul), în cadrul Marché du Film Court (Bursa filmului de scurtmetraj), în colaborare cu Europe Créative MEDIA France și Centre national du cinéma et de l’image animé, cu sprijinul programelor MEDIA și PROCIREP.

Țările invitate la ediția 2020 sunt : Germania, Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croația, Danemarca, Spania, Finlanda, Franța, Grecia, Ungaria, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Malta, Norvegia, Macedonia de Nord, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Cehia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Regatul Unit și țările baltice. Institutul Cultural Român de la Paris susţine participarea celor două invitate din România.