Autor: Aura Christi
Titlu: La sfera del freddo. Dall’inferno, con amore
Anul publicării: 2015
Editura: Rediviva Edizioni
Traducere de: Floarea Maria Pop
Din infern, cu dragoste este o colecţie de eseuri, articole, pamflete, poeme în proză, naraţiuni, evocări biografice şi impresii de scriitor. Aşezate în volum într-o (dez)ordine savantă şi de efect, ele captivează pe cititor, lectura este atractivă, deşi saltul de idei de la o bucată la alta este îndeobşte mai dificil de receptat în cele mai multe asemenea cazuri.
"E ca şi cum ai întors câteva pagini din cartea fiinţei. E ca şi când ai
lăsat în urma ta ceva crucial, de răscruce, care se impune să fie
valorificat, scos la suprafaţa firii, prospectat, descris, contemplat
într-o linişte de dincolo de lume, de dincolo de bine şi rău, când toate
lucrurile se întrevăd într-o altfel de limpezime, care nu exclude de
tot nici iubirea, nici setea de viaţă, nici dorinţa de a rămâne, de a
întârzia în această lume, cu deosebirea că iubirea, setea de viaţă şi
dorinţa de a rămâne sunt – după acei ani, trăiţi la temperaturi
imposibile – altfel, fiindcă a intervenit o schimbare radicală şi
nebănuit de lentă în felul tău de a privi şi de a vedea lucrurile. Parcă
eşti la fel şi, totuşi, substanţial diferit. Ceea ce numeşti viaţă e
văzut de tine din alt unghi, prin ochiul cuiva înstrăinat. (…) Trăim
între lumi şi rareori ne dăm seama de aceasta. Spaţiile intermediare ne
sunt casă şi liman. Ce straniu e că realizăm aceasta exclusiv când
suntem aduşi pe muchie de cuţit, pe buza prăpastiei, unde, pradă
iluminării, înţelegi totul; şi de cum te desprinzi de exuberantele
focuri de-acolo uiţi o parte din ce-ai priceput, făcând apoi efortul de
a-ţi aduce aminte." (Aura Christi)