ISTANBUL. „Jurnal de introspecție IV“, cu lucrări realizate în pandemie de artistele Mirela Trăistaru și Dorotheia Fleiss

Prezentarea video a proiectului „Jurnal de introspecție IV“, semnat de artistele Mirela Trăistaru și Dorothea Fleiss, demers artistic care cuprinde compoziții de pictură, performance și video, va fi distribuită pe pagina de Facebook și contul Youtube ale ICR Istanbul la 10 martie 2021.

Materialul audio-video realizat de modernism.ro este subtitrat în limba turcă și conține o prezentare a conceptului „Jurnal de introspecție”, desfășurat pe mai multe capitole, cu o trecere în revistă a mai multor expoziții, performance plus un focus pe lucrări făcute în perioada de pandemie.

Seria „Jurnal de introspecție” a fost inițiată în anul 2014. În același an, la European Art Gallery, artistele au pictat în același timp pe pânzele tapetate pe pereții și podeaua galeriei. Demersul a continuat cu performance de la Cetatea Ardud, în anul 2017 sau expoziția de la Yume Gallery din Tokio, Japonia, în același an, 2017. Iar în perioada de izolare 15 martie – 15 mai 2020, fiecare artistă a printat în alb-negru lucrările celeilalte și a intervenind cu culoare în compoziția lor, încălcând astfel spațiul sacru și cel mai intim al artistului - propria creație.

Prin acest proiect, Mirela Trăistaru și  Dorotheia Fleiss au reușit „să se desprindă de credința în permanența Eului“ și „să se concentreze asupra gesturilor artistice care le leagă invizibil“. Prezentarea demersului artistic în sine este o invitație la introspecție, mai accentuată și mai dureroasă în condițiile de pandemie, care „ne-a adus în situația de a ne pune față în față cu noi înșine și de a ne întreba cine suntem cu adevărat“.

Mirela Trăistaru este pictor, designer vestimentar, grafician, scenograf, curator, specialist în body-painting şi lucrări monumentale. În prezent are peste 60 de expoziţii personale şi peste 130 de grup, 21 de piese de teatru la care a semnat costumele sau decorul. A participat la bienalele de artă din Lyon, Beijing şi Cairo. De asemenea, are o bogată activitate cinematografică, teatrală şi de televiziune. A realizat costume pentru o serie de spectacole și filme de artă, lucrând cu regizori importanti, precum Sanda Manu, Lucian Giurchescu, Alexandru Tocilescu, Ion Lucian, Chris Simion, Horațiu Mălăele și Gelu Colceag.

Dorothea Fleiss este un artist vizual cu o bogată experienţă. Lucrările sale au fost expuse în galeriile din întreaga lume, având peste 60 de expoziții personale și peste 200 de expoziții de grup în Europa, Australia, Asia, SUA, America de Sud, Canada și Africa. A obținut doctoratul la Universitatea Națională de Arte București. Între 1996-2003 a urmat The Art Institute, Filderstadt, Germany / The Art Institute, Stuttgart, Germany; între 2007-2013 a studiat la IB University Stuttgart, Germany / Creative Pedagogy and Art Therapy – B. Sc după care s-a specializat în terapia prin artă urmând cursurile L’Ecole Européenne de Psychothérapie Analytique (Eepssa), Strasbourg, France – Psychotherapy şi Società Italiana di Biosistemica, Bologna,Italy – Biosystemic Psychotherapist; între 2011-2013 a urmat HKT University Nürtingen Germany, Art Therapy- M.A pentru ca în acest an să-şi ia doctoratul la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.