2 decembrie 2022, ora 19:00 -
finisaj expoziție „Devoratori de lumină”
Loc: Galeria Macadam a Institutului Cultural Român de la Paris,
1 rue de l’Exposition, 75007 Paris
Invitați: Ioan Sbârciu, Georgeta-Olimpia Bera, Alexandra
Mureșan
Eveniment în marja Zilei
Naționale a României
Veniți să cunoașteți Școala de Pictură de la Cluj, în dialog cu artiștii plastici Ioan Sbârciu, Georgeta-Olimpia Bera, Alexandra Mureșan, la Galeria Macadam a Institutului Cultural Român de la Paris!
Vineri, 2 decembrie 2022, ora 19:00, vă invităm la finisajul expoziției „Devoratori de lumină”, la întâlnirea cu artiștii plastici Ioan Sbârciu, Georgeta-Olimpia Bera, Alexandra Mureșan,reprezentanți ai Școlii de Pictură de la Cluj. Expoziția prezintă o serie de lucrări noi, realizate special pentru această expoziție (pictură, desen, sticlă, instalații hibride) și poate fi vizitată la Galeria Macadam a Institutului Cultural Român de la Paris până în 2 decembrie, inclusiv. Curatori: Georgeta-Olimpia Bera și Aurel Codoban.
Vineri, 2 decembrie 2022 - finisaj expoziție „Devoratori de lumină”, vă invităm la întâlnirea cu artiștii plastici Ioan Sbârciu, Georgeta-Olimpia Bera, Alexandra Mureșan,reprezentanți ai Școlii de Pictură de la Cluj. Expoziția este pe simeze, poate fi vizitată la Galeria Macadam a Institutului Cultural Român de la Paris până în 2 decembrie, inclusiv, și prezintă o serie de lucrări noi, realizate special pentru această expoziție (pictură, desen, sticlă, instalații hibride). Artiștii vor fi prezenți la întâlnirea cu publicul la finisaj, în 2 decembrie, ora 19:00. Curatorii expoziției: Georgeta-Olimpia Bera, Aurel Codoban.
”Aflat la confluența dintre mediile de expresie plastică și aplicată, proiectul expozițional se concretizează în reprezentări bi- și tri-dimensionale de pictură, desen, sticlă și instalații hibride. Conlucrarea dintre cei trei artiști, Ioan Sbârciu, Alexandra Mureșan și Olimpia Bera lansează diferite ipostaze ale vizibilului, printr-o aparentă confruntare a unor universuri posibile.
Mediile artistice coexistă în fapt, atât prin autonomia transpunerilor, cât și prin natura interferențelor dintre opere, ca o consecință a desfășurării în spațiu. Lumina, o componentă indispensabilă a observării în sine, devine la rândul său o formă interiorizată, iluzorie, care se activează prin procedee uneori ludice, alteori dramatice și care provoacă în mod treptat senzații de care privitorul nu este pe deplin conștient. Gestul aprofundat al elucidării este descris astfel ca proces în sine, ca formă de documentare a interdependenței spațio-temporale și a legăturilor care au loc prin interconectarea dintre expresie, formă, culoare și materialitate.” (Georgeta-Olimpia Bera, curator expoziție)
„Devoratori de lumină circumscrie o arie semantică generoasă pentru o expoziție de artă. Mai mult, este o metaforă inspirată pe care se poate ușor întemeia o mitologie în genul Cărții ființelor imaginare a lui Jorge Luis Borges. Ceea ce Alexandra Mureșan, cu ochii săi miriapozi și dictatoriali și face. Dar să începem cu începutul:‘Și a zis Dumnezeu«să fie lumină! » Și a fost lumină. Și a văzut Dumnezeu că lumina e bună, și a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric.’ (Facerea 3,4). E greu de imaginat o lume în care lumina și întunericul nu sunt despărțite, coexistă într-un fel de‘apeiron’ în care nu au limite interne. Separate sunt ușor de conceput, împreună nu le poate‘devora’ decât Ioan Sbârciu în‘Pădurea de cenușă’. De acum înainte lumea este ‘aproape vizibilă’ și liberă, căci încă nu este turnată în forme, ‘înțelenită’ în culoare. Lumea asta nouă e spațiul de joacă al Olimpiei Bera.
Sigur, dacă îi judecăm după pofta cu care modelează darul lui Dumnezeu, lumina, cei trei artiști sunt niște nesătui, niște ‘devoratori’, dar dacă îi apreciem după exigența noastră, după mofturile pe care le fac în fața ‘hranei’, iar nouă ne plac artiștii ‘mofturoși’, cei trei sunt cu siguranță niște ‘degustători de lumină’ ”. (poetul Ion Mureșan)
„Poate că, mai mult decât orice teorie, la înțelegerea a ceea ce este acum arta ar servi metafora. E vremea ca, la apusul acestei mari invenții moderne care este teoria, metafora mai degrabă să ne deschidă înțelegerea spre ceea ce fac artiștii.Și ce fel de metafore ne-ar putea ajuta cel mai mult aici? Evident, pentru artiștii vizuali metaforele cognitive care se învârtesc în jurul luminii!
Nu suntem mereu conștienți de cât de incredibil este lumina legată de oameni. Cu lumina e ca și cu sunetul pe care îl scoate copacul care se prăbușește în jungla amazoniană, fără oameni prin preajmă – acel sunet nu există! La fel cu lumina – ea nu există fără oameni. Este felul „cum” percep oamenii undele electromagnetice. Și felul cum decodează ei lumea, cum construiesc realitatea.
Dar, cum spune poetul Ion Mureșan,‘transparența e doar semnul că Dumnezeu îngăduie vederea, nu că o garantează’.
Om fiind, artistului i se îngăduie privirea, poate chiar mai mult decât nouă oamenilor ca toți omenii. Dar de unde vine atunci diferența? Lumina este pentru artist jocul și înțelepciunea lui. Se joacă cu lumina și are înțelepciunea de a propune altfel realitatea – esențializată, contestată, controversată, numai pentru ca noi să o privim cu mai multă libertate, adică eliberați de prea multele, iluzoriile sau chiar falsele jocurile de reflexii și interferențe. Ne propune el alte reflexii și interferențe – între tehnici: jocuri de lumină, detaliu, decupaj, deformări etc. -, și le deconstruiește pe cele stabilite propunându-și să dezvolte și o observare de tipul caleidoscop, spre exemplu. La el, după cum spune poetul, garantul privirii în afară este privirea înlăuntru.
Modernitatea, pentru a controla totul, a tins să facă din lume un panopticon, astfel încât totul să fie vizibil. Lumea de astăzi a comunicării a făcut totul astfel încât toată lumea să poată vedea totul. Dar cu asta n-am făcut decât să ajungem într-o lume a comunicării autiste și tautologice.
Suntem ca niște mărgele de sticlă, care, închise în sine, rar refractă, și doar reflectă lumina lumii.
Artiștii însă sunt ca niște mărgele de sticlă ale jocului lumii, care nu reflectă, cel mult refractă lumina lumii. Nu sunt autiști pentru că sunt capabili să absoarbă lumina. Ei metabolizează lumina ca niște misterioase black hole. Și nu sunt tautologici pentru că sunt în stare să redea o lumină a unei realități diferite, așa cum a anticipat Hawkins pentru black hole. Așa că dacă noi decodăm realitatea prin lumină, ei refac o realitate prin lumină. Ei ne propun o realitate a lor codificând lumina. Devoratori de lumină, pentru a nu lăsa oamenii în lumina plată a realității și dătători de lumină pentru a ne lumina altfel realitatea!” (prof. univ. dr. Aurel Codoban, UBB Cluj, eseist și filosof român, specializat în structuralismul francez, semiologie, hermeneutică și filosofia religiilor)
