Interpreți români concertează la Beirut si Jounieh

Octavian Gheorghiu (clarinet) și Remus Henning (orgă) vor susține două recitaluri în Liban. Concertele vor avea loc sâmbătă, 4 iunie, la Beirut și marți, 7 iunie 2011, la Jounieh. Turneul este organizat de Institutul Cultural Român împreună cu Ambasada României în Liban, în colaborare cu Facultatea de Muzică a Universității Saint-Esprit de Kaslik (USEK) și Biroul de Comunicare al Universității Americane din Beirut, cu sprijinul Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.
Programul cuprinde lucrări de Johann Sebastian Bach, G.Tartini, G. Faure,A. Corelli, Georg Andreas Sorge și Marie Claire Alain.

Remus Henning (n.1971) este licențiat al Conservatorului din Brașov și s-a specializat în muzică bisericească la Conservatorul din Regensburg (Germania). Este, de asemenea, master în interpretare organistică la Conservatorul din Paris. Remus Henning este organist, dirijor de cor și orchestră, organizator de concerte și activități muzicale, rămânând, în același timp, o prezență constantă și apreciată pe scenele din Romania, Germania, Ungaria, Italia, Franta, Spania, Kazakhstan etc. Este laureat a numeroase concursuri de orga din Vienna, Regensburg și Munchen, deținând, de asemenea, „Premiul pentru muzică barocă" la Festivalul International din Vidon/ Paris, precum și „Premiul pentru cea mai bună interpretare modernă" la Festivalul Internațional de Muzică din San Petro, Italia.
Octavian Gheorghiu (n.1977) și-a început pregătirea muzicală de la vârsta de șase ani. În 1996 a absolvit Liceul „ Dinu Lipatti" din București iar în 2002 Universitatea Națională de Muzică. A activat ca solist în orchestre din România, Germania și Liban. A obținut mai multe distincții internaționale, printre care Premiul „Mihail Jora" împreună cu Trio Cantabile la Concursul Internațional de Muzică de Cameră „APERTO" de la București (2000).