Gala „Enescu 70” – un omagiu adus creației enesciene de către ICR Tel Aviv

Cel mai mare și mai important dintr-o serie de evenimente dedicate împlinirii a 70 de ani de la decesul marelui compozitor George Enescu, organizate pe parcursul anului 2025 de către ICR Tel Aviv – acesta s-a dorit a fi concertul de gală de la Conservatorul de Muzică din Tel Aviv, a organizat pe 8 septembrie 2025, în Auditoriul Conservatorului. Dată fiind, de asemenea, coincidența în timp cu prestigiosul Festival Internațional „George Enescu” care se desfășoară, în aceste zile, la București, publicul cunoscător din Israela fost invitat să cunoască, respectiv să redescopere universul sonor al lui Enescu printr-un program variat, ce a reunit lucrări camerale și piese reprezentative pentru stilul său unic.

Piesele din programul concertului de gală „Enescu 70” al ICR Tel Aviv au fost interpretate de unii dintre cei mai apreciați muzicieni israelieni: Lev Iomdin, Elias Elias, Yaacov Kashin, Michael Sokolik, Irina Zeleznova, Sofia Mazar și Shulamit Sarid. În program s-au regăsit creații precum Sérénade Lointaine, Sonata a II-a pentru vioară și pian, fragmente din Suita pentru pian nr. 2, Sonata a II-a pentru violoncel și pian, 7 chansons de Clément Marot, op. 15, precum și Sonata a III-a pentru vioară solo de Eugène Ysaÿe, lucrare dedicată lui Enescu.

Interpretările artistice au fost însoțite de explicații oferite de Shulamit Sarid, violoncelistă și cadru didactic la „Buchmann-Mehta” School of Music din Tel Aviv, laureată a numeroase competiții internaționale și cunoscută pentru activitatea sa artistică și educațională. Sarid a analizat influențele definitorii asupra creației enesciene, punând în lumină contextul istoric al începutului de secol XX, marcat de frământări și schimbări, precum și prieteniile cu personalități marcante – Béla Bartók, Dinu Lipatti, Maria Rosetti și Pablo Casals – relații care i-au modelat profund limbajul compozițional.

Consultanța artistică a fost oferită de Delia Bodea Jacob, originară din Cluj, șefa Catedrei de Coarde a Conservatorului de Muzică din Tel Aviv și violonist cu o carieră remarcabilă în orchestre simfonice și în educația muzicală din Israel.Delia Bodea Jacob a subliniat semnificația specială a datei alese pentru concert, plasată în preajma Festivalului „George Enescu” de la București. Totodată, aceasta și-a exprimat dorința ca opera monumentală a compozitorului, Oedipe, să fie adusă în viitor pe scena lirică israeliană.

Prin acest eveniment, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv a dorit să aducă un omagiu unuia dintre cei mai mari muzicieni români și să reafirme actualitatea universală a creației enesciene, într-un dialog artistic de înalt nivel între România și Israel. Concertul de gală face parte din seria de evenimente „Enescu 70” organizate de reprezentanța de la Tel Aviv pe parcursul anului 2025.