Filmul de debut al lui Corneliu Porumboiu “A fost sau n-a fost?”, prezentat la Castelfranco Veneto

Marţi, 9 octombrie, în sala P. Guidolin al Bibliotecii Primăriei din Castelfranco Veneto a avut loc proiecţia filmului “A fost sau n-a fost?”, regizat în 2006 de Corneliu Porumboiu.
La invitaţia organizatorilor, din partea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a intervenit Alexandru Damian, coordonatorul proiectelor în domeniile arte vizuale şi film, care a prezentat filmul, personalitatea regizorului român şi cadrul socio-istoric al scenariului.
Evenimentul a fost organizat de asociaţia Castelfranco PER, în colaborare cu Primăria din Castelfranco Veneto, Biblioteca Civică din Castelfranco Veneto, Coop Adriatica şi Asociaţia de Voluntariat din Castelfranco Veneto.