Festivalul de Film Românesc de la Seattle, ediția a 10-a

ICR New York va fi și anul acesta principalul colaborator instituțional al Festivalului de Film Românesc de la Seattle, cel mai important eveniment cinematografic românesc al regiunii de Nord-Vest a Statelor Unite ale Americii și unul dintre cele mai de impact proiecte românești din America de Nord.

Ediția a 10-a a Festivalului de Film Românesc de la Seattle, inițiată și coordonată de American Romanian Cultural Society, va avea loc atât online, cât și în regim fizic și va cuprinde un program bogat de comedii, drame și documentare care explorează subiecte actuale de o onestitate implacabilă. Selecția din acest an va include filme aclamate de critici, lansate recent, precum și premiere în SUA și invitați speciali din România: regizoarea Iulia Rugină și actorul Iulian Postelnicu.

În perioada 4-12 noiembrie 2023, festivalul va marca revenirea la SIFF Uptown Cinema în perioada 4-5 noiembrie (partener până în 2019) și va continua în weekendul următor la Northwest Film Forum.

Început în 2014 cu scopul de a aduce cinematografia românească publicului din Seattle, festivalul s-a adaptat și s-a dezvoltat de-a lungul anilor. A supraviețuit pandemiei datorită unui public loial care l-a urmărit pe măsură ce s-a transformat într-un program virtual. Anul acesta continuă să se bucure de un format hibrid, cu o selecție online disponibilă în SUA și proiecții în persoană la SIFF Cinema Uptown și Northwest Film Forum.

Tema din acest an ”One Eye Laughing, One Eye Crying” / „Un ochi râde, un ochi plânge” este un omagiu adus primei ediții din 2014 – dualitatea spiritului românesc care o propulsează înainte în ciuda greutăților constante. Această ediție celebrează bogata țesătură culturală a României, în timp ce explorează subiecte actuale cu perspective neclintit de oneste pe care fanii festivalului au ajuns să le aștepte de la cinematografia românească. Programul va include filme apreciate de critici și filme nou lansate, cu invitați speciali din România.

Selecția de filme:

Online (disponibile pe platformă pe întreaga perioadă a festivalului):

1. Oameni de treabă (dramă, r: Paul Negoescu, 2022), România / Bulgaria;
2. Boss (thriller, r: Bogdan Mirică, 2022), România / Luxemburg/ Suedia;
3. Taximetriști (comedie neagră, r: Bogdan Theodor Olteanu, 2023), România;
4. Phoenix Har/Jar (documentar, r: Cornel Mihalache, 2022), România / Ungaria;
5. The Chalice. Of Sons and Daughters (documentar, r: Cătălina Tesăr & Dana Bunescu, 2022), România;
6. De ce scriu ăștia pe pereți? (documentar, r: Alin Boeru, 2023), România.

Fizic, la SIFF Cinema Uptown:

1. Boss (thriller, r: Bogdan Mirică, 2022), România, Luxemburg, Suedia;
2. Playback ( documentar, r: Iulia Rugină, 2023), România;
3. Între revoluții (documentar hybrid, r: Vlad Petri, 2023), România;
4. Taximetriști (comedie neagră, r: Bogdan Theodor Olteanu, 2023), România.

Fizic, la Northwest Film Forum:

1. E Pericoloso Sporgersi (comedie, r: Nae Caranfil, 1993), România;
2. Oameni de treabă (dramă, r: Paul Negoescu, 2022), România / Bulgaria - 2 proiecții - 11 și 12 noiembrie.

Mai multe detalii despre proiectele în desfășurare ale ICR New York pot fi găsite pe rețelele de socializare și website-ul Institutului:
Facebook: https://www.facebook.com/RCINY/
Website: https://www.rciusa.info/
Instagram: https://www.instagram.com/romanianculturalinstituteusa/
Twitter: https://twitter.com/RomanianY
YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCVC1AC-TWeHLtaFjVXOlOtw