Expoziţia aniversară „25 de ani de Parteneriat Strategic România -Statele Unite”, la ICR New York

Institutul Cultural Român de la New York, Ambasada României în Statele Unite ale Americii, Misiunea Permanentă a României pe lângă Națiunile Unite și Consulatul General al României la New York au inaugurat expoziția aniversară „25 de ani de Parteneriat Strategic România-Statele Unite”, parte a unui amplu program cultural dedicat acestei importante aniversări diplomatice. Expoziția, realizată cu sprijinul Arhivelor Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Agenției Naționale de Presă Agerpres, care au pus la dispoziție 80 de fotografii, poate fi vizitată la Galeria Brâncuşi din cadrul ICR New York, în perioada 23 septembrie – 7 octombrie 2022.

La eveniment au participat E.S. Domnul Bogdan Aurescu, Ministrul Afacerilor Externe, şi E.S. Domnul Cornel Feruţă, Reprezentant Permanent al României la ONU, alături de reprezentanți marcanți ai comunității româno-americane, oficiali MAE și ai altor instituții românești şi internaţionale. În discursul său inaugural, ministrul Bogdan Aurescu a punctat importanța Parteneriatului Strategic româno-american pentru parcursul democratic și euroatlantic al României, precum și pentru securitatea țării noastre, și a reiterat angajamentul profund al României pentru aprofundarea acestuia, pe toate dimensiunile.

Expoziția și instalația adiacentă oferă o cronologie vizuală a acestui reper diplomatic care a cimentat prietenia româno-americană, evidențiind unele dintre cele mai importante momente din această călătorie, lansată pe 11 iulie 1997.

Designul instalaţiei a fost conceput de către arhitecta Ioana Barac, designer și creator de ornamente urbane și artă publică, membru al comunității de români din Statele Unite ale Americii, asociat principal de design la Bloomer Studio din New Haven, CT, S.U.A..