Eveniment editorial: a apărut noul număr din „Quaderni della Casa Romena di Venezia”

Cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român a apărut, în condiţii grafice de excepţie, numărul VIII, 2011 din „Quaderni della Casa Romena di Venezia", publicaţie ştiinţifică a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, alături de „Annuario". Aceasta este destinată publicării comunicărilor, intervenţiilor şi traducerilor prezentate în cadrul unor manifestări proprii din domeniul academic şi ştiinţific (mese rotunde, conferinţe, colocvii, congrese etc.). Începând cu anul 2010, un număr special din seria „Quaderni" se prezintă ca un catalog reprezentativ pentru participarea României la Bienala de Artă şi la Bienala de Arhitectură de la Veneţia.
Astfel, recentul număr şi-a propus ca obiectiv o prezentare sintetică a peisajului artei contemporane din ultimii ani din România şi a unuia dintre cele două proiecte cu care ţara noastră participă la actuala ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia: „Romanian Cultural Resolution - documentary" (autori: Adrian Bojenoiu şi Alexandru Niculescu), proiect găzduit de Noua Galerie a IRCCU Veneţia. După introducerile semnate de Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român şi Kelemen Hunor, ministrul culturii şi patrimoniului naţional, urmează o prezentare a proiectului "Romanian Cultural Resolution – documentary", semnată de către Alexandru Niculescu şi Adrian Bojenoiu şi a proiectelor organizate de Club Electro Putere Craiova: „Fetish Factory" (curator: Adrian Bojenoiu), „An Image Instead of Title" (curator: Mihnea Mircan), „Figurative Painting in Romania. 1970-2010" (curator: Mihai Pop), „Here and Then" (curator: Magda Radu). Cristian Nae semnează eseul Between Post-Communism and Postmodernism: On the Aestetichs of Post-History in Romanian art after 1989.
Sub genericul "Portrait with hands", sunt publicate interviurile realizate în cadrul arhivei video a Clubului Electro Putere cu nume reprezentative pentru peisajul contemporan al artelor vizuale româneşti: regretata Ioana Nemeş, Ion Grigorescu, Gili Mocanu, Mihai Pop. Volumul se încheie cu o scurtă prezentare a catalogului catalogului Romanian Cultural Resolution, publicat la prestigioasa editură Hatje Cantz şi a proiectului "The Last Analog Revolution, a Memory Box", realizat în cadrul proiectului expus de Clubul Electro Putere la Bienala de la Veneţia. "The Last Analog Revolution, a Memory Box" a avut vernisajul pe 1 septembrie, fiind expus în prezent în Noua Galerie a IRCCU Veneţia.
Editorii catalogului sunt Adrian Bojenoiu şi Alexandru Niculescu iar curatorii ştiinţifici Corina Gabriela Bădeliţă şi Alexandru Damian. Designul este realizat de Timotei Nădăşan, asistat de Lenke Janitsek. Traducerile au fost efectuate de Luiza Alecsandru şi Cristina Epure, proofreading-ul fiind asigurat de Alan Munton.