Două ateliere de lucru la Torino pe tema „1989 – 2009: Confirmări şi debuturi în literatura română"
În seria de manifestări care au marcat prezenţa României la cel mai important târg de carte din Italia s-au înscris două ateliere de lucru, coordonate de Roberto Merlo, profesor la Universitatea din Torino. Tema acestora, 1989 – 2009: Confirmări şi debuturi în literatura română, a fost ilustrată în primul rând prin prezenţa a şase dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani: Petru Cimpoeşu, Filip Florian, Ioana Nicolaie, Doina Ruşti, Ana Maria Sandu, Lucian Dan Teodorovici.
Au participat, la invitaţia Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, tinerele traducătoare Livia Claudia Bâzu, Anita Natascia Bernacchia, Ileana M. Pop, precum şi Laura Senserini, reprezentând editura „Fazi" din Roma, Simone Zonza, directorul editurii „Zonza" din Milano, şi Michela Carpi, reprezentând editura „Castelvecchi" din Roma.
Primul workshop a avut loc vineri, 15 mai, începând cu orele 18,00, la biblioteca „Italo Calvino" din Torino iar cel de-al doilea sâmbătă, 16 mai, începând cu orele 18,30, în „Spazio Book", unul din principalele spaţii de conferinţe din cadrul Târgului.
Cele două manifestări au fost organizate de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia în parteneriat cu bibliotecile civice torineze şi cu FIERI (Forum Internazionale ed Europeo di Ricerche sull'Immigrazione) din Torino.