Concert de gală al Orchestrei Naționale Simfonice a României dedicat Zilei Culturii Naționale, la State Theatre din New Jersey

Turneul american al Orchestrei Simfonice Naționale a României, unul dintre cele mai ample și mai de succes proiecte românești realizate vreodată în Statele Unite, se apropie de final și va atinge punctul culminant miercuri seara, în data de 16 ianuarie a.c., la State Theatre din New Jersey, cunoscuta sală de concerte din apropiere de New York City.

Concertul este dedicat sărbătoririi Zilei Culturii Naționale pe pământ american, fiind cel de-al doilea eveniment organizat cu această ocazie după ce, în data de 15 ianuarie a.c., Institutul Cultural Român din New York și Ambasada României în S.U.A. au oferit publicului din Washington, D.C., un concert cameral al ansamblului „Violoncellissimo”, format din partida de violoncele a orchestrei, condusă de vizionarul său fondator, violoncelistul și profesorul Marin Cazacu.

Programul concertului de la State Theatre va include, alături de Rapsodia română nr. 1de George Enescu, Concertul pentru violoncel de Antonín Dvořák, „Suita” din Der Rosenkavalier a lui Richard Strauss și „Bolero”-ul lui Maurice Ravel. Rapsodia 1 enesciană a răsunat deja, interpretată magistral și primită cu ovații de către miile de spectatori, pe mai multe scene din Florida și Michigan, pentru a triumfa în 11-12 ianuarie la New York, unde muzicienii români au fost invitații celebrului Wynton Marsalis și ai nu mai puțin faimoasei Jazz at Lincoln Center Orchestra.

Întregul turneu, ce reprezintă debutul american al acestei fenomenale orchestre alcătuite din unii dintre cei mai talentați tineri muzicieni români, aparținând mai multor generații de membri ai Orchestrei Române de Tineret, se bucură de altfel de girul marelui muzician și profesor Wynton Marsalis. La pupitru evoluează dirijorul româno-american Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai apreciați șefi de orchestră ai momentului la nivel internațional, iar solistul majorității concertelor, în afara celor new-yorkeze, este noua vedetă a circuitelor concertistice de muzică clasică, violoncelistul Andrei Ioniță, medaliat cu aur la concursul „Ceaikovski” de la Moscova din 2015.

Cea dintâi deplasare transatlantică a Orchestrei Simfonice Naționale a României este organizată de un consorțiu de parteneri români și americani, între care Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, Agenția Primo Artists, Institutul Cultural Român din New York, Ambasada României la Washington, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Consulatul General al României de la Miami, precum și Kravis Center, Barbara B. Mann Performing Arts Center, Phillips Center for the Performing Arts, Rose Theater Lincoln Center, Wharton Center for the Arts și State Theatre New Jersey.

Mai multe informaţii cu privire la eveniment puteți găsi pe site-urile http://www.icr.ro și State Theatre New Jersey, cât și pe pagina de Facebook a ICR New York: https://www.facebook.com/RCINY/ .