Ziua Internaţională a Francofoniei sărbătorită şi în Polonia

În fiecare an, la 20 martie, 77 de membri şi observatori ai Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF) celebrează Ziua Internaţională a Francofoniei. Şi în Polonia, statele francofone dedică acestei aniversări, în luna martie, diverse manifestări culturale, artistice şi educaţionale, pentru o mai bună promovare a limbii franceze, dar şi în scopul cooperării şi solidarităţii dintre state. Pe tot parcursul acestei luni, atât la Varşovia, cât şi în alte importante oraşe poloneze, vor avea loc concerte, seri de poezie, conferinţe, prelegeri, reprezentaţii de teatru, proiecţii de filme, toate acestea acompaniate de un bogat program educaţional. În acest an, România deţine președinția GADIF Polonia (Grupul Ambasadelor, Delegațiilor și Institutelor Francofone) - conducerea GADIF a fost preluată în luna ianuarie de E.S. Ovidiu Dranga, ambasadorul României în Republica Polonă.

Institutele culturale şi ambasadele participante la celebrarea Zilei Internaţionale a Francofoniei au iniţiat un Festival de filme francofone, care se va desfăşura la Varşovia pe tot parcursul lunii martie. În cadrul lui, Institutul Cultural Român de la Varşovia va participa prin prezentarea filmului Restul e tăcere, în regia lui Nae Caranfil, a cărui proiecţie va avea loc la Cinematograful KinoLab (str. Jazdów nr. 2) din cadrul Centrului de Artă Contemporană Zamek Ujazdowski din Varşovia, în data de 17 martie, de la ora 18.00. Festivalul de filme va mai include proiecţii ale unor producţii din Belgia, Canada, Elveţia, Franţa, Grecia, Maroc, Senegal, Tunisia. Accesul publicului la proiecţiile de film este liber.

O componentă importantă a evenimentelor dedicate francofoniei o reprezintă şi atelierele pentru copii. România va fi reprezentată printr-un atelier susţinut la Mediateca Institutului Cultural Francez din Varşovia (str. Widok nr. 12), în data de 12 martie, de la ora 17.00, în cadrul căruia vor fi citite poveşti româneşti traduse în limbile franceză şi polonă. Lucrările plastice realizate de copiii participanţi la ateliere vor fi expuse la Institutul Cultural Francez de la Varşovia.

Mai multe informaţii: www.frankofonia-polska.pl/program