Gheorghe Petraşcu (1872–1949), Chioggia, bărci pe Canalul Vena, ulei pe pânză, 28x35,5 cm, 1924, semnătura în stânga jos: «G. Petraşcu», colecţie privată (România).
Gheorghe Petraşcu (1872–1949), Chioggia, ulei pe carton, 25x35 cm, semnătura şi data în dreapta sus: «G. Petraşcu, [1]924», colecţie privată (România).
Gheorghe Petraşcu (1872–1949), Veneţia. Parohia Sfântul Prooroc Zaharia, ulei pe carton, 25x36 cm, semnătura şi data în dreapta jos: «G. Petraşcu, Veneţia, 1928», colecţie privată (România).
Gheorghe Petraşcu (1872, Tecuci–1949, Bucureşti) s-a născut în oraşul Tecuci, în sudul Moldovei. Părinţii săi, Costache Petrovici–Rusciucliu şi soţia sa, Elena, născută Biţa, erau mici proprietari funciari în zona Fălciu. Fratele lui Gheorghe Petraşcu a fost Nicolae Petraşcu (1859–1944), diplomat, scriitor, critic de artă şi literar. Gheorghe a arătat devreme înclinaţiile artistice şi şi-a finalizat primele studii la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. Ulterior, la recomandarea marelui pictor Nicolae Grigorescu (1838–1907), a obţinut o bursă pentru a se perfecţiona în străinătate. După o scurtă perioadă la München s-a mutat la Paris, unde s-a înscris la Academia Julien şi în perioada 1899 şi 1902 a lucrat în atelierul pictorului academist William–Adolphe Bouguereau (1825–1905). De la prima sa expoziţie personală, care a avut loc la Ateneul Român (1900), Gheorghe Petraşcu a fost apreciat de scriitorii Barbu Ştefănescu Delavrancea (1858–1918) şi Alexandru Vlahuţă (1858–1919), care au cumpărat fiecare câte una dintre lucrările sale. Cu talent şi entuziasm neobosit, a pictat peisaje atât în România (Sinaia, Târgu Ocna, Câmpulung Muscel), cât şi în străinătate: în Franţa (Vitré, Saint-Malo), în Spania (Ponte di San Martín di Toledo) şi mai ales în Italia (Veneţia, Chioggia, Napoli). În peisajele sale, lumina nu şterge contururile aşa cum se întâmplă în opera impresioniştilor, dimpotrivă, arhitecturile rectilinii se impun, dând o impresie de soliditate. Din acest punct de vedere, peisajele veneţiene relevă în mod clar anticonformismul lui Petraşcu. Artistul a evitat interpretările tradiţionale, în care peisajul oraşului lagunar este doar un pretext pentru a analiza vibraţiile luminii în contactul cu edificiile şi undele canalelor oraşului lagunar. Petraşcu a opus lirismului «semănătorist», legat de cultura pastorală tradiţională, la care reveniseră epigonii lui Ştefan Luchian (1868–1916) şi Nicolae Grigorescu, o viziune robustă, vitală asupra lumii. Paleta cromatică a lui Petraşcu a început, din deceniul al treilea al secolului XX, să sublinieze puternic materialitatea, concreteţea lumii sensibile. Cu densitate şi vitalitate, dar şi cu strălucirea coloritului – evocând smalţul ceramicii, reflexiile argintăriei populare –, pictorul a evidenţiat legăturile cu realitatea, cu tradiţiile artei române. Stilul lui Petraşcu s-a cristalizat, limbajul său artistic a căpătat treptat amprenta unei individualităţi creative originale. Gheorghe Petraşcu a expus în numeroase expoziţii personale la Bucureşti, între 1903 şi 1923 la Ateneul Român, apoi la «Căminul Artei» (1926–1930), iar la apogeul carierei a beneficiat de două retrospective la Sala Dalles, în anii 1936 şi 1940. A participat în mai multe rânduri la Bienala Internaţională de Artă de la Veneţia (1924, 1938, 1940). În 1929, Petraşcu a obţinut Marele Premiu al Expoziţiei Internaţionale de la Barcelona, iar în 1937 cel de la Paris.
Peisajele lui Gheorghe Petraşcu din Chioggia şi Veneţia sunt instantanee sugestive ale arhitecturii tipic veneţiene în simbioză cu apa canalelor lagunei, scăldată de lumina solară, redate în paleta cromatică specifică pictorului, în culori calde din rândul cărora precumpănesc nuanţele de ocru şi cărămiziu deschis.
(fişă redactată de Alice–Georgiana Fănaru)
